10.1 C
Timișoara
luni 25 noiembrie 2024

Primul tren de ultimă generație de la Alstom, care va circula pe ruta București-Timișoara, va ajunge în țară anul viitor

Pe 25 noiembrie, compania Alstom ar trebui să livreze către România primul tren dintre cele 37 rame electrice RE-IR1 din contractul semnat în 2022, iar trenul va sosi la București în perioada 2-3 decembrie 2023, după care va intra în procedurile de preluare de către ARF, anunță Autoritatea pentru Reformă Feroviară.

Reamintim că primul tren ar fi trebuit să ajungă în vară, dar au fost întârzieri de producție.

Acest prim tren ar trebui să fie testat la centrul de la Făurei în ultimele zile din decembrie și ar trebui până la final de an să obțină certificările.

În 2024, operatorul selectat, CFR Călători ar trebui să pună trenul în circulație și mai multe rame vor sosi la anul. În perioada următoare, MTI și ARF vor derula o consultare publică pentru a stabili numele comercial al noului serviciu de transport feroviar de călători al României.

O delegație a Autorității pentru Reformă Feroviară (ARF) a efectuat o vizită tehnică de trei zile la fabrica Alstom Konstal, de la Katowice (Polonia), Scopul principal al deplasării l-a reprezentat vizualizarea primei rame – Coradia Stream RE-IR 102 – aflată într-un stadiu avansat de producție – care urmează, după ce vor fi parcurse testele dinamice și statice, să fie livrată ARF, astfel încât acest tren să fie introdus în exploatare pe reţeaua feroviară din România.

Ce spune Autoritatea pentru Reformă Feroviară

Între 4 și 6 octombrie 2023, o delegație a Autorității pentru Reformă În acest sens, responsabilii ARF au examinat conformitatea specificațiilor și solicitărilor incluse în Caietului de Sarcini cu procesul de fabricație a ramelor electrice, printre care enumerăm:

– verificarea unor subansamble principale, cum ar fi: caroseria, coridorul de intercomunicație, sistemele de boghiu și osii, invertoarele și motoarele de tracțiune, cuplele, pantograful, cabina de conducere și sistemul de uși pentru călători, instalația de frână;

– controlul sistemelor de semnalizare și siguranță ERTMS nivel 1 și 2, de monitorizare, înregistrare, informare a călătorilor, a instalației de încălzire și aer condiționat;

– analizarea datelor tehnice legate de îmbarcarea-debarcarea pasagerilor, astfel încât să fie asigurate accesibilitatea, confortul și siguranța acestora.

În cadrul acestei vizite au fost organizate ședințe de lucru cu furnizorul (Alstom) și supervizorul (Egis Rail), în vederea monitorizării stadiului real al livrării trenurilor electrice din seria ARF RE-IR1.

Un capitol important al vizitei tehnice l-a constituit identificarea elementelor și stabilirea aspectelor concrete cu furnizorul, privind calendarul de livrare, autorizare și testare a vehiculelor, conform prevederilor Directivei 2016/797, în condițiile în care acesta a semnalat o serie de greutăți pe care le-a întâmpinat pe lanțul de aprovizionare, fapt ce a dus la o anumită întârziere.

Cu toate aceste impedimente, se preconizează ca, pe data de 25 noiembrie 2023, firma Alstom să livreze către România primul tren din cele 37 rame electrice RE-IR1, care va sosi la București, în perioada 2-3 decembrie 2023, după care va intra în procedurile de preluare de către ARF, în vederea introducerii în exploatare comercială.

După finalizarea aceasti etape, urmează ca operatorul de transport feroviar de călători – selectat prin procedură competitivă – să înceapă operarea acestui serviciu public.

În perioada următoare, MTI și ARF vor derula o consultare publică pentru a stabili numele comercial al noului serviciu de transport feroviar de călători al României.

Astfel, în cursul anului 2024, pe măsură ce restul trenurilor Alstom vor fi livrate (după finalizarea producției și a tuturor procedurilor legale europene și naționale), se vor introduce noi servicii de transport, pe rutele magistrale electrificate ale României.

Reamintim că valoarea totală a contractului pentru achiziția celor 37 unități electrice multiple și serviciile de mentenanță aferente acestora pentru o perioadă de 15 ani se ridică la un cost total de 2.421.771.878 lei, fără TVA, iar finanțarea proiectului este asigurată din Fonduri Europene Nerambursabile și din Bugetul de stat.

Trenurile Alstom de lung parcurs pentru România – Pe ce rute vor rula

ARF a semnat în 2022 un contract de 2.42 miliarde lei, fără TVA, cu Alstom pentru 37 de trenuri electrice și serviciile de mentenanță aferente acestora pentru o perioadă de 15 ani.

Dacă trenul cu numarul 1 va ajunge în România la finalul anului, abia trenul numărul 3 va intra primul în serviciu comercial. Primele două trenuri vin echipate, inițial, pentru testări și apoi vor fi echipate pentru uz comercial. Prima rută pe care vor circula cu pasageri va fi, probabil, București – Constanța.

Rutele deservite de ramele electrice de lung parcurs vor fi :

  • București Nord – Constanța
  • București Nord – Brașov – Arad – Timișoara
  • București Nord – Brașov – Cluj
  • București Nord – Brașov – Deda – Cluj
  • București Nord – Brașov
  • București Nord – Iași
  • București Nord – Suceava
  • București Nord – Galați
  • București-Nord – Craiova – Târgu Jiu- Petroșani – Simeria
  • București-Nord-Craiova-Timișoara-Arad
  • Cluj-Timișoara
  • Cluj-Suceava-Iași.

Viteza maximă de rulare a ramelor electrice este 160 km/h, acestea fiind compuse din șase vagoane (două vagoane de capăt cu cabine de conducere și patru vagoane intermediare) și asigură 351 locuri pe scaune.

Cum arată noile trenuri care vor circula în România

Modelul de tren modern care va ajunge în România este Alstom Coradia Stream RE-IR.

Viteza maximă de rulare a ramelor electrice este 160 km/h, acestea fiind compuse din șase vagoane (două vagoane de capăt cu cabine de conducere și patru vagoane intermediare) și asigură 351 locuri pe scaune.

Unitățile dispun de un sistem de semnalizare și siguranță ERTMS nivel 1 și 2, sistem național PZB90 și sunt prevăzute cu sisteme de climatizare, conexiune wi-fi, spații pentru bar/bistro și pentru călători cu dizabilități, precum și o zonă destinată distribuirii automate de bilete și aparate de compostat.

Ramele electrice RE-IR vor fi folosite pentru a asigura conectarea capitalei cu principalele centre urbane ale țării, dar și facilitarea conexiunilor inter-regionale.

Sursa: https://economie.hotnews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Pictura prinde viață pe scena Muzeului Național de Artă Timișoara! Tablouri vivante – „Caravaggio – pictorul luminii”

În perioada 27 noiembrie - 1 decembrie 2024, Muzeul Național de Artă Timișoara vă invită la spectacolul intitulat „Caravaggio - pictorul luminii”, ce va...

Marcel Ciolacu și-a anunțat demisia din fruntea PSD. Ce va urma la vârful partidului, după rușinea de la alegerile prezidențiale

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, le-a spus luni dimineața mai multor lideri PSD că demisionează din fruntea partidului după ce numărătoarea oficială a indicat că...

Citește și :