„Pentru un litru de apă înbuteliată se consumă cinci litrei de apă”
Cu ocazia Zilei Mondiale de Monitorizare a Apei, Asociația CRIES a lansat la Timișoara campania „Apă bună de băut”.
Nimeni nu îi face publicitate, nu apare în reclame și pare a fi un bun dat de la sine.
Apa potabilă de la robinet este, însă, rezultatul unor procese îndelungate de tratare și siguranță, un bun de care nu ne bucurăm atât de mult pe cât am putea.
Cu scopul de a se alătura trendului mondial actual și de a promova consumul de apă potabilă de la rețeaua publică în industria ospitalității locale – considerând apa un bun comun, și nu un produs comercial – Asociația CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare a lansat luni, 18 septembrie 2023, în premieră, în Timișoara, Campania de promovare a accesului la apă din rețeaua publică, „Apă bună de băut”.
Evenimentul a adus la un loc reprezentanți ai industriei ospitalității locale și ai unor cafenele și restaurante din Timișoara care oferă consumatorilor gratuit apă din rețeaua publică și care au împărtășit din experiența lor în acest sens, dar și reprezentanți ai Aquatim SA, care au vorbit despre procesul complex prin care se asigură standardele de calitate și siguranță a apei din rețeaua publică.
„Cred că este o chestiune absolut normală, nu una pentru care să militezi. E natural ca în industria ospitalității să fie oferită și apă potabilă gratuit, iar noi, la Suppa Bar, folosim apă din Piața Unirii și toată lumea ar putea face asta, fără să povestim despre acest lucru”, a spus Caius Merșa, reprezentant al asociației industriei ospitalității locale.
Iar Gyongyke Tieregan, specialist în cadrul Aquatim, a precizat că, „zilnic, în laboratorul Aquatim se fac 200 de analize la apa care ajunge la robinetele noastre. Este o apă sigură, verificată permanent, iar persoanele deranjate de mirosul sau gustul de clor din apă – absolut necesar pentru dezinfecția apei! – trebuie să știe că, lăsată puțin în aer liber sau la frigider, apa își pierde acest miros neplăcut pentru unii”.
Loredana Leordean de la Aquatim s-a alăturat colegei sale și a insistat asupra faptului că oriunde se bea apă de la robinet provenind de la rețeaua noastră locală aceasta este cel puțin la fel de sigură a oricare alt produs înbuteliat. În cele mai mule cazuri este chiar superioară la toate criteriile luate în discuție.
„Demersul nostru este doar o picătură de apă mică într-un context marcat de schimbări climatice majore, dar este un demers ce își propune să încurajeze consumatorii să se întrebe de ce nu bem apă de la robinet, de fapt? Și care ar fi soluția ca lucrurile să se schimbe„ – Mihaela Vețan, președinte CRIES.
Campania Apă bună de băut urmărește să încurajeze reprezentanți din industria ospitalieră să ofere consumatorilor gratuit apă din rețeaua publică. În perioada următoare vor fi prezentate mai multe exemple de cafenele, restaurante și locații din Timișoara care fac deja acest lucru.
Organizatorii își propun dezvoltarea unei hărți a locațiilor implicate, iar toți cei interesați să se alăture acestui demers pot lua legătura cu coordonatorii campaniei la adresa lapas@cries.ro
.
„Această campanie continuă seria demersurilor implementate de Asociația CRIES pentru a promova creșterea accesului la apă sigură pentru toți. Este un moment important de a conștientiza impactul de mediu și cel social, determinat de consumul de apă îmbuteliată. De exemplu, în Franța, Legea împotriva risipei din 2022 include o serie de măsuri ce vizează reducerea consumului de plastic, iar printre acestea se numără și obligativitate ca restaurantele să ofere clienților posibilitatea de a consuma apă gratuit din rețeaua publică”, spune Mihaela Vețan, președinte CRIES.
Pe termen lung, campania Apă bună de băut își propune să contribuie la:
creșterea implicării statului în programe care să asigure accesul la apă pentru toți cetățenii, conform Obiectivului de dezvoltare durabilă 6: Apă curată și sanitație;
creșterea implicării cetățenilor în acțiuni civice care să faciliteze accesul la surse sigure de apă pentru toți cetățenii;
creșterea transparenței cu privire la beneficiile consumului de apă din rețeaua publică, inclusiv pentru mediul înconjurător.
Campania „Apă bună de băut” face parte din proiectul LA PAS/ Slowing Down, inclus în Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este cofinanțat de Primăria Municipiului Timișoara prin Centrul de Proiecte.
* Despre Ziua Mondială de monitorizare a apei
18 Septembrie marchează Ziua mondială de monitorizare a apei, o inițiativă globală menită să determine oamenii din întreaga lume să testeze calitatea apei și să încurajeze acțiuni de protejare a apei.
** Despre Asociația CRIES
Asociația CRIES-Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare este o organizație neguvernamentală înființată în anul 2009, fiind implicată în programe de promovare a consumului responsabil, agriculturii susținute de comunitate, Comerțului Echitabil și a economiei sociale. Începând cu anul 2018, organizația CRIES coordonează programul LA PAS/Slowing Down în cadrul căruia au fost organizate mai multe demersuri de promovare a importanței accesului la apă sigură pentru toți. Dintre acestea, amintim:
promovarea consumului responsabil de apă în programul educațional LA PAS: educație pentru schimbare, implementat în colaborare cu mai multe școli din Timișoara;
promovarea importanței sociale a fântânilor publice din oraș, artiști locali au fost implicați în realizarea unor intervenții artistice asupra a trei fântâni publice din Timișoara, punând în lumină importanța acestora pentru locuitorii orașului;
reducerea consumului cu minim 7.000 de sticle de plastic cu ocazia Festivalului LA PAS: Festival de gastronomie artizanală din 2022 când, în premieră în Timișoara, am interzis comercializarea în cadrul evenimentului a apei îmbuteliate, facilitând accesul gratuit al publicului la apă, prin parteneriatul dezvoltat cu Aquatim.
www.la-pas.cries.ro, 18 septembrie 2023: https://www.youtube.com/watch?v=jKLyXQ1spc0
*** Date privind siguranța apei potabile
Controlată zilnic în laboratorul de apă potabilă al Aquatim, conform unui Program de Monitorizare și Control al Calității Apei Potabile avizat de Direcția de Sănătate Publică Timiș, apa de la robinet este monitorizată începând cu procesul de tratare și până la robinetele consumatorilor, pe trei niveluri: în timpul procesului de tratare, verificare în laborator prin analize de calitate și monitorizarea rețelei de distribuție. Această supraveghere permanentă se adaugă altor avantaje de a consuma apa de la robinet, și anume prețul scăzut în comparație cu cel al apei ambalate din comerț – la Aquatim SA 1.000 de litri valorează 6.63 lei –, dar și accesibilitatea ei.
**** Impactul de mediu privind consumul de apă îmbuteliată Unul dintre cele mai importante argumente în favoarea consumului de apă potabilă de la robinet îl reprezintă reducerea emisiilor de gaze cu efect seră rezultate în urma producerii și descompunerii ambalajelor de plastic.
Se știe deja că este nevoie de cel puțin 450 de ani pentru ca o sticlă de plastic să se degradeze complet. Sticlele de plastic sunt fabricate în mare parte din polietilen tereftalat (PET), un produs petrolier care are o amprentă mare de carbon pe parcursul ciclului său de viață. Se estimează că este nevoie de aproximativ un sfert de sticlă de ulei pentru a produce sticla de plastic reală.
În plus, este nevoie de mai mult de cinci litri de apă pentru a produce o sticlă tipică de plastic de unică folosință (sursa: https://foodprint.org/blog/plastic-water-bottle/)