Actualul primar susține că toate aceste încrengături cu iz infracțional despre care a scris, deja, întreaga presă locală, sunt protejate de Sindicatul condus de Tiberiu Negrei.
„Dezvăluirile presei legate de cazul Rodicăi Aurelian abia zgârie suprafața luptei pe care primarul Timișoarei, Dominic Fritz, o duce de aproape trei ani cu un sistem putred, care s-a construit și cimentat în zeci de ani.
Informațiile apărute în spațiul public demonstrează, însă, adevărata miză a luptei pe care Rodica Aurelian și sindicatul care reprezintă și alți foști șefi din primărie o duceau împotriva deciziilor luate de actuala administrație.
După ce a fost îndepărtată de la butoane de către primarul Dominic Fritz, tocmai pentru a nu putea distruge urmele concursurilor pe care le trucase, Rodica Aurelian, dar și alți foști directori care au transformat Primăria Timișoara în moșia lor proprie, s-au înscris în așa-numitul Sindicat Liber al Angajaților din Primăria Timișoara. Și au contestat organigrama aprobată de consilierii locali în 2021, exact actul prin care postul de șef serviciu resurse umane a lui Aurelian era desființat. Astfel, Aurelian era împiedicată să mai ajungă la dosarele de concurs pe care încerca cu disperare să le distrugă, așa cum a arătat ziarul Adevărul.
„Îți amintești că ți-am spus să nu spui în veci la nimeni nimic. …Că ce nu știe nimeni nu poate să te … Dar noi trebuia să le…trebuia să le fi luat noi din dosare. Da. Noi trebuia să le fi luat din dosare și nu se găseau nici acolo, nici colo și nu erau niciunde”, îi transmitea, disperată, Aurelian fostei sale subalterne cu ajutorul căreia încerca să distrugă probele.
Prima cerere a Sindicatului de revocare a noii organigrame gândită de administrația USR a fost făcută în iulie 2021. În acel moment, procurorii DNA o investigau deja pe Rodica Aurelian. Fix un an mai târziu, în baza probelor copleșitoare care demonstrau sistemul corupt din administrația Robu, Aurelian era pusă oficial sub acuzare pentru abuz în serviciu și uz de fals în formă continuată.
Între timp, portalurile instanțelor de judecată sunt pline de procese intentate la unison de Sindicatul Liber și Aurelian împotriva primarului Timișoarei, în încercarea de a bloca total instituția și de a-l readuce pe Robu la conducere, pentru că în mandatele acestuia astfel de dezvăluiri nu au avut loc niciodată” a încheiat Dominic Fritz.