Cu câteva episoade în urmă am căutat să arătăm contribuția de seamă a unor locuitori ai Banatului de pustă, din imediata apropiere a Timișoarei, la cultura locală. Unul dintre oamenii care au făcut multe pentru locurile acestea, dar despre a cărui viață se știu puține a fost și jurnalistul româno-american Ioan Jivi Bănățeanul.

În anii când Banatul avea încă o soartă incertă și marile puteri încă nu luaseră o decizie definitivă în privința provinciei noastre, acesta a militat din răsputeri pentru a explica lumii întregi, dar mai cu seamă celor de peste Ocean, ce înseamnă pământul dintre Mureș și Dunăre și de ce e important să rămână unitar. Din păcate, acele
demersuri bine documentate au rămas doar în mică măsură luate în seamă. Cel ce-și adăugase la nume și locul de baștină — și se recomanda, cu mândrie, „Bănățeanul” — a fost unul dintre cei mai fervenți luptători pentru cauza românismului peste hotarele Europei. Deși a fost un demn fiu al Chișodei, a avut o viziune mult mai largă asupra lumii, cuprinzând în scrierile sale soarta conaționalilor români din toate țările în care locuiau.

Ioan Jivi s-a născut în comuna Chişoda, în ziua de 27 septembrie 1891, şi a fost botezat, după cum rezultă din registrul parohial (4 octombrie 1891), de către preotul Emilian Micu, avându-l naş pe Aureliu Moise. Ioan Jivi a fost cel mic mic şi ultimul copil al familiei de țărani Nicolae şi Maria Jivi, cununaţi la începutul anului 1875.
După ce a terminat şcoala primară din Chişoda, tânărul Ioan a vrut să continue pe drumul învăţăturii, dar părinţii săi nu aveau posibilități materiale. Până la urmă, tatăl lui e de acord să-l dea ucenic la un renumit maistor mecanic-lăcătuș. Era o meserie de
mare căutare în acei ani de avânt al industriei timișorene.
Mai mulți oameni înstăriți din sat ajută, după un timp, familia să-l poată înscrie la un liceul de stat din oraș. Astfel face Ioan Jivi câțiva ani de liceu, învățând temeinic limba maghiară și își cizelează și limba germană pe care o știa după ureche din sat și de la meșterul la care a ucenicit.

Liceul avea să-l termine cu o diplomă solidă peste ani, tocmai în Cleveland, statul Ohio. Și a crezut că nu e destul. Deși era deja un ziarist cu o poziție solidă în breaslă, spiritul său iscoditor l-a făcut să persevereze până ce a terminat în mod strălucit studiile politehnice, devenind inginer chimist.
Dar ce căuta tânărul mecanic chișozean în Statele Unite? Povestea e demnă de un roman de aventuri.
În luna mai 1911 tatăl său l-a însoțit la centru de recrutare din Timişoara, unde avea să se prezinte pentru încorporare. S-a prezentat acolo împreună cu un alt coleg, consătean român de vârsta şi de seama sa, care urma să fie înrolat în armata austro-ungară. Doar că șugubeții aveau un plan minuțios pregătit. Cu geamantanele pline de mâncare și haine, dar și cu o sumă importantă de bani, agonisită în timp, cei doi au
intrat în centrul militar și au dispărut printr-o ușă lăturalnică. Degeaba a așteptat Jivi bătrânul să iasă fiul și să spună la ce regiment e repartizat. Nicio veste de la cei doi.

Au dispărut fără urmă. Însă totul era planificat până în cel mai mic amănunt: bilete de tren, de vapor, itinerarul desenat pe hartă, chiar și ceva documente.
Vestea avea să vină peste multe săptămâni, printr-o scrisoare transatlantică expediată tocmai din oraşul Scranton, din zona New-York-ului, unde era o puternică comunitate de români. Meseria de lăcătuș, învățată serios de la maistorul neamț din Timișoara, l-a ajutat mult pe eroul nostru în fabricile americane.

„Prezentul articol, în mod direct, este o declaraţie a pretenţiei românilor asupra întregului Banat, pretenţie la care autorul consideră că trebuie să apeleze nu numai în spiritul american al dreptății, ci și din instinctul american al bunului-simț. Scopul acestui articol, de asemenea, este acela de a arăta că o soluționare corectă a problemei Banatului și a tuturor problemelor din Orientul Apropiat reprezintă un fapt de o mare importanță, nu numai pentru români, ci și pentru americani și pentru toți cei care doresc sincer pacea mondială.”

Cele mai de sus sunt rândurile de deschidere ale unui amplu studiu prezentat de Ioan Jivi Bănățeanu ca pledoarie adusă de româno-americani pentru un Banat întreg.
Argumentele sale, citite la Paris înaintea semnării Păcii care a feliat provincia în trei bucăți, nu prea au fost băgate în seamă de mai marii vremii, care aveau harta și creionul în mână.
Broșura  „Problema Banatului” („The Banat Problem”) (Ioan Jivi o numea, din modestie, „articol”) a apărut la Cleveland/Ohio, în 1920, și făcea o propagandă serioasă cauzei românilor. Autorul nu mai era un simplu muncitor în fabrică, ci devenise o voce importantă a gazetăriei americane și era pe atunci secretarul executiv al „Ligii Naţionale a Românilor din America”.

Dar cum a ajuns un simplu emigrat din Banat un important gazetar în America tuturor posibilităților?
Imediat după sosirea în America, „dezertorul” Ioan Jivi nu a părăsit împrejurimile New-York-ului, unde a debarcat pe pământ străin. S-a stabilit pentru început în orașul industrial Scranton, din apropiere, unde exista deja o solidă comunitate de români. Scranton era un centru industrial dezvoltat al Statului Pennsylvania, o așezare urbană de 150.000 de locuitori, mai mare decât Timişoara începutului de veac XX, pe care o părăsise. Viaţa economică din Scranton i-a oferit o serie largă de oportunități pentru a trăi decent pentru început.
Abia împlinise 20 de ani şi tinereţea sa îl ajută, cu inepuizabilul ei elan, să lucreze şi să înveţe lucruri noi şi utile. Avid de cunoaștere și având un simț nativ al limbilor străine, învață destul de repede limba engleză. Nu s-a ferit de niciun fel de muncă, chiar din cele mai grele. Meseria de lăcătuș-mecanic, învățată în atelierul meșterului șvab din Iosefin, s-a dovedit a fi la mare căutare. Printre numeroasele ateliere și uzine din Scranton erau și ţesătoriile de lână şi de mătase. La acestea mai trebuie adăugată și industria minieră, ce asigura pieței, în acei ani, 20 milioane de tone anual de antracit de calitate.
După adaptarea rapidă la comunitatea de româno-americani, tânărul Ioan a fost îndemnat să caute și altceva, în alte părți ale imensului continent.

Peripețiile vieții (de care nu s-a ferit niciodată) i-au dus pașii în Ohio, în Cleveland. Și aici dă de o și mai însemnată comunitate de români, maghiari și germani la care se adaptează facil datorită celor trei limbi ce le vorbea fluent ca acasă în Banat. Marele oraș i-a oferit prilejul să încerce să-și continuie studiile liceale, pe care le lăsase baltă la Timișoara.
La început a lucrat, şi aici, ca mecanic, pentru a avea mijloace de trai. Odată cu stăpânirea mai temeinică a limbii engleze, a pătruns în cercurile de intelectuali, oameni de cultură, artiști și oameni mai cu stare din rândul românilor. A ajuns în cercurile de ziariști, simțind o mare atracție pentru această activitate, care, fără să știe, îl va defini de-a lungul vieții. A fost sprijinit de preotul ortodox Pavel Crăciun, care a intuit potențialul tânărului emigrant plecat în lumea largă. Peste timp, va intra în familia acestuia, ca ginere.
După absolvirea cu bine a studiilor liceale, perseverează și încearcă marea cu degetul dând admitere la facultatea din Scranton. Spre uimirea sa, este primit să studieze la secția de științe chimice. Ca student, iar mai apoi inginer chimist, va munci asiduu la compania „Standard Oil Comp” din Cleveland.
Pe lângă domeniul științelor exact, a simțit și o serioasă chemare pentru cultură şi literatură, pentru creaţiile lirice, dovedindu-şi talentul în proză şi în versurle pe care le-a publicat ani în șir în revistele și ziarele româneşti din Statele Unite.
Tânărul Jivi nu s-a mulțumit, însă, cu atât. A continuat studiile universitare şi în direcţia umanistă, studiind, după chimie, literatura la facultatea de litere de la „College Cleveland” și renumita universitate „Saint Ignatius”. Devine astfel licențiat și în literatură universală.
Căsătorindu-se în Cleveland, s-a stabilit cu familia sa în acest mare oraş american, cu multiple posibilităţi de afirmare şi de manifestare. Banii pe care îi câştiga din industria chimică îi cheltuia pentru cultura şi literatura română. Soţia sa, Eugenia, era unica fiică a parohului Pavel Crăciun și a preotesei Eugenia. Prin această căsătorie, Ioan Jivi-Bănăţeanu a avut cu Eugenia o singură fiică, pe nume Dorotheea Jivi.
În perioada de instrucție (liceală și universitară) a continuat să se ocupe efectiv şi neîntrerupt de redactarea gazetei „Românul” din Youngtown, activând în redacţia acestui ziar timp de șapte ani, până în 1918.
Începând cu anul 1913, Ioan Jivi-Bănăţeanu a fost redactor și la importantul ziar românesc „America” din Cleveland. Acolo l-a avut coleg pe cunoscutul jurnalist ardelean Iuliu S.V. Ioanovici, fostul redactor al gazetei „Libertatea” din Orăştie.
Acesta era un alt fugar, care evadase din temniţă, după ce fusese condamnat în anul 1908 pentru agitaţie politică în activitatea sa ziariatică. Ioan Jivi-Bănăţeanu a publicat în anii 1919 şi în „America literară”, ce apărea tot în Cleveland, pe lângă ziarul politic, fiind unica revistă de literatură română de dincolo de Ocean din acei ani.
Românii de peste Ocean nu puteau sta deoparte de frământările naționale din Austro-Ungaria, care era parte a Primului Război Mondial. Așa se face că, în paralel, gazetarul Jivi a ocupat și poziția de secretarul executiv al „Ligii Naţionale a Românilor din America”. Onoranta poziție era extrem de dificilă. Grupul de activiști români au străbătut în lung și lat Statele Unite, prin toate așezările unde viețuiau români, pentru a aduna fonduri și a unifica năzuințele naționale ale acestora.
Cariera literară a gazetarului este completată cu primul său volum de versuri, „Clipe”, ce apare la Chicago în 1918. Dar în acea perioadă era acaparat mai mult de publicistica națională de trezire a conștiințelor.
În perioada de final de război mondial îi apar mai multe broșuri cu vădit scop de propagandă românească, adresate atât ardelenilor și bănățenilor, cât și celor de alte neamuri, care trebuiau să știe unele lucruri despre români. Erau scrise în engleză pentru a mai largă diseminare a năzuințelor firești.
Dintre acestea trebuie amintite „Real Facts About Hungary” și  „The Transylvania Problem”, în care aducea argumente istorice și statistice pentru a demonstra drepturile românilor.
Dar, pentru bănățeni, cea mai importantă este lucrarea „The Banat Problem”, care cuprindea o serioasă documentare istorică, geografică și etnografică.
După ce România își câștigă o parte din drepturile cerute, la finalul războiului, Ioan Jivi Bănățeanu este adus de dorul de casă pe plaiurile natale, în România Mare.
Aşa a ajuns Ioan Jivi-Bănăţeanu să se întoarcă în anul 1920 la Chişoda, iar în anul următor să lucreze la ziarul „Nădejdea” din Timişoara.
Dar cum lucrurile nu mergeau chiar ca pe roate în România unificată, plin de dezamăgiri și neîmpliniri, Jivi ia din nou hotărârea de a emigra în America. Veșnicul hoinar nu a crezut că idealurile atât de frumoase de la Alba Iulia aveau să fie întinate de politicianismul balcanic impus de la București.
Se întoarce în Celeveland, la casa părintelui Crăciun, care devine din nou căminul celor doi veșnici călători. Reîntorși în America, soții Jivi își reiau viața lăsată acolo cu câțiva ani în urmă.
În 1924 și 1925 apare la Clevelend revista umoristică „Vagabondaj”, plină de o autoironie tristă, dar și de o veselă bășcălie despre peripețiile europene ale lui Jivi.
După 1925, acesta preia din nou direcțiunea ziarului „America'”, marele cotidian românesc din Clevelend.
A stat în fruntea acestui ziar vreo trei ani de zile. Concomitent, a activat şi ca preşedinte al „Asociaţiei româno-americane pentru propaganda românească în America”, pe care a fondat-o în anul 1925 şi a condus-o mulţi ani cu rezultate deosebite, având ajutorul cunoscuților săi din comunitățile române din statului Ohio.
Treptat, asociația va pătrunde și în alte state ale federației.
A solicitat și a primit fonduri pentru promovarea intereselor naţional-culturale ale acestei asociații din multe părţi, bazându-se, în mod special, pe subvenţiile periodice pe care i le acorda Ministerul de Finanțe al României, prin generozitatea lui Vintilă Brătianu, în anii 1927 şi 1928. Acest versat politician liberal a înțeles cât de importantă era o diasporă favorabilă în America.

În anul 1931 Ioan Jivi trece în statul Michigan, stabilindu-se la Detroit, unde exista, de asemenea, o foarte numeroasă colonie de români, care se cifra la vreo 40.000 de suflete de limbă şi de origine română.
La Detroit a redactat, în anii 1931 şi 1932, ziarul „Tribuna română”, iar în 1932 a înfiinţat aici, împreună cu Gheorghe Zamfir, originar din Braşov, şi cu preotul Ştefan Oprean, marele cotidian „Viaţa nouă”.
Dar necazurile nu aveau să ocolească familia chișozeanului americanizat. În anul 1934 moare soția sa, Eugenia. Gazetarul vrea să uite tot și ia din nou calea Vechiului Continent. Ioan Jivi revine în Banatul său drag și se reîntoarce la meseria de inginer chimist tocmai la fabrica de sticlărie de la Tomești.
Cei ce cred că aventurierul nostru avea să se liniștească se înșeală.
Se apucă din nou de gazetărie și va cunoaște noi succese, dar și mari înfrângeri. Iar noi vom continua poveste „dezertorului” din armata austriacă pe măsura derulării altor episoade din istoria plaiurilor bănățene.