Comuna Margina a devenit un exemplu pozitiv din punct de vedere turistic. Deși în zonă nu există foarte multe obiective turistice, oamenii din această comunitate au reușit să creeze evenimente care să atragă un număr tot mai mare de vizitatori, așa încât comuna din Țara Făgetului a devenit una dintre cele mai vizitate din județul Timiș.
În fiecare lună din an, reprezentanții comunității locale pregătesc cel puțin un eveniment, de la deja celebrele brunch-uri, unde turiștii străini și români sunt așteptați cu bucate tradiționale, până la vechile rugi care s-au păstrat cu sfințenie în fiecare sat. Responsabilă pentru toată această poveste ce aduce mii de turiști în comună este Damaris Sivu, de la Infocentrul Turistic Margina.
“Mic dejun la Marginea este unul dintre proiectele noastre care, din 2017 de când îl lansăm, aduce în fiecare an ceva nou. Avem deja grupuri care revin de fiecare dată și nu dorim să creăm monotonie. Din 2019 avem și Banat Brunch. Am făcut diferite evenimente locale în gospodăriile oamenilor din comuna noastră și în comunele învecinate. Pe lângă acestea am încercat să creăm și alte evenimente, gen Sărbătoarea Lavandei sau cea a Trandafirilor, pentru a valorifica absolut tot ceea ce avem noi în comună și în comunele învecinate de oferit”, spune Damaris Sivu.
O altă piesă importantă în acest angrenaj care a dezvoltat zecile de evenimente este tanti Emilia, femeia din Coșteiu de Sus care gătește pentru turiști bucate tradiționale extrem de apreciate.
“Bine ați spus că gătesc. Gătesc pentru că îmi place ceea ce fac. O fac cu dragoste și am început așa pentru că eu în primul rând sunt un producător local. Am vaci, porci, găini, rațe și întotdeauna trebuie să valorific cumva toate. Atunci m-am gândit să le valorific prin a face mâncare. Venind turiști la Marginea și trecându-mi și mie pragul, le-a plăcut și așa mi-au dat curaj să merg mai departe. Eu fac doar mâncăruri tradiționale. Indiferent ce fac, se mănâncă până la ultima lingură. Și vreau să spun că am observat la toate evenimentele pe care le-am avut, nimeni nu-și adăugă sare sau piper, deci înseamnă că gătesc pe placul tuturor”, spune tanti Emilia.
Evenimentele de la margine îi ajută pe producătorii locali să își vândă produsele. Turiștii sunt încântați că de aici găsesc totul natural și de multe ori la prețuri mai mici decât în supermarket. Un exemplu este familia Grecu din Curtea care are o plantație de trandafiri și produce dulceață, sirop și cosmetice.
“Dulceața de trandafiri, la care noi folosim 80% petale, are o consistență mai groasă. Produsele sunt bio, facem siropul de trandafir. Am început de anul trecut oțetul de trandafir și apa de trandafi. Spre bucuria noastră, cel puțin anul acesta, a fost destul de multă lume interesată și se pare că au fost încântați de produsele de trandafiri”, spune doamna Grecu.
Peste 3000 de turiști le-au trecut pragul producătorilor din Margina doar în acest an. Dacă nu ați fost până acum la niciunul din evenimentele din această comună, nu e târziu pentru că mai puteți prinde câteva și în această toamnă.
Sursa: http://www.radiotimisoara.ro