Alin Nica ratează cel mai important obiectiv din mandatul său: construirea stadionului | VIDEO

227

După recentele măsuri gândite de guvernanți politicienii grupați în USR concluzionează că țara este condusă în mod haotic fără nici un fel de gândire logică în perspectivă.


Deputatul Nicu Fălcoi și viceprimarul Ruben Lațcău au ținut să-și exprime nemulțumirile într-o luare de poziție ce critică dur Ordonața despre care se vorbește mult dar care în mod real este puțin cunoscută de public. Apoi coborând de la nivel național la cel al administrației județene au arătat că nici în județul Timiș nu merg lucrurile bine. Principalul vinovat, în opinia USR-iștilor, este chiar președintele CJT Alin Nica.

„Suntem stupefiați de această reacție a președintelui de Consiliu Județean, domnul Alin Nica, care cu multă bucurie și-a anunțat impotența și ne-a anunțat că singurul obiectiv al mandatului său, construirea stadionului, se amână, nu se mai face din cauza guvernului. Pare a fi un obiectiv ratat în întregime și domnul Președinte, cu foarte mare grabă, a ieșit să ne anunțe pe toți că stadionul nu se mai face, că dânsul nu are ce să facă și să ne luăm gândul de la a avea un stadion nou în Timișoara.”, a declarat Ruben Lațcău, viceprimarul Timișoarei.

Președintele CJ Timiș, aruncă vina pe alții pentru incapacitatea sa flagrantă de a obține fonduri pentru construirea stadionului mult așteptat în Timișoara. Cu toate acestea, acuzațiile sale sunt mai mult o încercare de a distrage atenția de la eșecul său personal.

„Reacția pe care o așteptam era aceea de a găsi surse de finanțare, de a merge la București, de a se asigura că face tot ce are de făcut, inclusiv demolarea actualei construcții, ca acest obiectiv de care Timișoara are nevoie să poată deveni realitate. Din păcate vedem că voința politică la nivel local pentru a finaliza acest obiectiv lipsește din partea actualei conduceri a Consiliului Județean.”, a încheiat Ruben Lațcău.

Faptul că proiectul stadionului a fost amânat repetat sub mandatul său ridică serioase întrebări despre capacitatea sa de a atrage resurse în județul Timiș și de a conduce acest proiect într-o direcție productivă. De asemenea, invocarea alocării de fonduri pentru demolare și pregătirea terenului timp de doi ani este mai degrabă un gest de imagine, nu o acțiune concretă și utilă.

USR Timiș cere președintelui CJ Timiș să-și asume responsabilitatea pentru întârzierile și neajunsurile din cadrul proiectului și să găsească soluții concrete pentru a duce la bun sfârșit construcția stadionului, așa cum comunitatea timișoreană așteaptă de ani de zile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.