0.1 C
Timișoara
vineri 22 noiembrie 2024

Vicepreședinții CJT i-au chemat la ședință pe șefii de direcții. Ce le-au cerut sa facă?

Vicepreşedinţii Consiliului Judeţean Timiş, Roxana Iliescu şi Traian Stancu, au avut o şedinţă de lucru cu directorii din cadrul instituţiei proprii şi ai unităţilor subordonate, pe teme legate de activitatea aflată în derulare şi proiectele din perioada imediat următoare.

În acest context, au fost evidenţiate lucrările de reparaţii necesare la imobile aflate în patrimoniul judeţean, oportunitatea promovării unor proiecte din fonduri europene şi pregătirea proiectelor de hotărâre pentru plenul CJ Timiş, care este programat să se desfăşoare la sfârşitul acestei luni.

Miscarea-populara-roxana-iliescu_11Vicepreşedintele Roxana Iliescu a solicitat informaţii privind: lucrările de reabilitare, modernizare şi reparaţii la drumurile judeţene, contractele aflate în derulare (valoarea, obiectul acestora etc.), situaţia parcului auto al CJT şi al instituţiilor subordonate, dar şi a clădirilor din patrimoniul public şi privat al judeţului.

Cu precădere, a fost abordat subiectul legat de Muzeul Banatului, respectiv, pe de o parte situaţia contractului privind consolidarea clădirii şi a autorizaţiei de construire, iar pe de altă parte identificarea de spaţii pentru depozitarea artefactelor.

„Totodată, doresc ca fiecare director să întocmească un raport de activitate, în care să fie prezentate informaţii privind gradul de încărcare din punctul de vedere al resurselor umane, acţiunile care sunt în lucru în prezent şi propuneri de îmbunătăţire a activităţii” a precizat vicepreşedintele CJ Timiş, Roxana Iliescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

FOTO | În Timișoara urmează să fie construit un nou azil de bătrâni

Bătrânii din Timișoara vor avea curând parte de servicii speciale de îngrijire, atât într-un nou azil de bătrâni care urmează să fie construit de...

Târgul de Crăciun 2024

Ajuns la la cea de-a XVII-a ediție, Târgul de Crăciun din Timișoara se deschide sâmbătă, 30 noiembrie, la ora 18:00, când va avea loc...

Lucrări la rețelele Aquatim

Citește și :