Măgarii din Fratelia și legumele din cotărițele lor au făcut fala pieței Iosefin | Banatul ieri și azi

272

Se aduce adesea vorba despre vechimea locuirii în așezările Banatului de azi. Dacă despre urmele foarte vizibile, chiar documentate ale așezărilor civile ori militare ale romanilor în toată zona există numeroase dovezi păstrate la fața locului ori în muzee, despre cele anterioare se știe destul de puțin.

Se cunosc însă și așezări cu multe utilități ale vieții civilizate, chiar cu elemente de urbanizare din epoca dacilor și a protodacilor, ce constituiseră și aici, în mlaștinile și în pusta dintre marile râuri, localități destul de dezvoltate. Dar, cu cât coborâm mai adânc în puțul adânc al istoriei, mărturiile materiale se pierd. Se pot face doar supoziții. Dacă despre zona satului Parța și a sa înfloritoare cultură din perioada neolitică am mai scris în paginile noastre, despre drumurile prin vechimea Banatului mult mai puține se știu, ca și despre alte culturi străvechi, care au ființat aici, la doi pași de Timișoara. La Parța se poate vorbi despre un apogeu al trăirii umane, fiindcă aici vechii locuitori au ridicat chiar și lăcașe de închinare, cum este binecunoscutul altar zoomorf cu capete de taur, specific perioadei culturii Vinča (mileniile 5–4 î.Hr).
În sudul municipiului de acum se întinde o salbă de așezări ce tind să se contopească, în timp, cu metropola. Despre Fratelia se poate spune că este complet urbanizată, în ciuda faptului că ar fi cel mai vechi „cartier al orașului”, deși administrativ s-a alipit destul de târziu Timișoarei.

Vorbind despre Fratelia, putem spune că deseori e confundată cu surata sa din apropiere, Chișoda. Le desparte doar un mic teren viran și o trecere de cale ferată. La confuzie a mai concurat și faptul că nu de puține ori cele două localități au fost cunoscute ca Fratelia Nouă și Fratelia Veche. Mulți timișoreni ce locuiesc în nordul orașului le cam încurcau, fără să poată face o delimitare clară a lor.
Fratelia ar putea fi considerat cel mai vechi cartier al Timișoarei, deoarece aici au fost descoperite până acum vestigii ceramice și urme de case ale așezărilor omenești din zonă, datate cu mai bine de 6.000 de ani în urmă, din timpurile neoliticului de început.
Arheologii au găsit aici urme ale unor bordeie ale agricultorilor și păstorilor care au locuit pe aceste meleaguri în mod permanent. Un argument pentru o asemenea sedentarizare a oamenilor este faptul că în apropiere a fost scoasă la lumină și o necropolă de incinerație, cu peste 200 de morminte, cu ocazia efectuării de săpături pentru construcții noi. Urnele funerare recuperate au fost duse la Muzeul Banatului, iar astăzi o parte dintre ele pot fi văzute de public, într-o expoziție legată chiar de urnele funerare din Banat. Aceste rămășițe și urme sunt, poate, mai vechi decât cele de la Parța.

Păstorii și agricultorii de atunci au găsit locul ca fiind extrem de fertil și nu au părăsit lunca Timișului multă vreme, astfel că în zona dimprejurul Frateliei au fost descoperite și morminte cu multe relicve din epoca bronzului.
Însă Fratelia pe care o cunoaștem acum a fost înființată abia la începutul secolului trecut, în 1903, spre deosebire de Chișoda, ce avea deja, pe atunci, 700 de ani de istorie consemnată în documente.
La începutul secolului al XX-lea, terenul pe care se află astăzi Fratelia era gol; mare parte a aparținut familiei Kende. Soții Kende dețineau o cărămidărie. Ei au împărțit terenul și au oferit muncitorilor lor șansa de a cumpăra terenuri accesibile pentru a-și construi case.
Satul a fost înființat prin parcelarea moșiilor Kenda și Besseny, cu scopul maghiarizării Timișoarei. La început așezarea a fost numită Kendetelep (în maghiară, „telep” înseamnă „așezare”). La scurt timp, a apărut o serie de case cu grădini de flori, fructe și legume. Prima clădire rezidențială din cartierul de astăzi a fost construită în 1904, în fosta colonie muncitorească Kende. Prima stradă, numită Alleegasse (azi, Bujorilor), a apărut tot în acea perioadă.
Pe lângă muncitorii din cărămidării, aici și-au construit case oameni din satele vecine care lucrau în Timișoara. Mai târziu, Kende a donat teren pentru construirea unei primării, a unei școli, a unei biserici și a unui cimitir. În 1919, noua așezare a primit numele de Chișoda Nouă și a devenit comună cu administrație proprie.
Casele erau locuite de oameni ce duceau o viață dublă. Erau muncitori sau zilieri în cărămidării, dar o parte din timp erau și iscusiți grădinari. Produsele lor de calitate aveau căutare în piețele orașului, mai cu seamă în Iosefin. Pilărițele (negustorese cu loc de tarabă în piață) din Fratelia nu aveau concurență când era vorba de brânză, smântână, unt, lapte proaspăt sau ouă. Multe din legumele și zarzavaturile ce ajungeau în bucătăriile burghezilor din Elisabetin și Iosefin proveneau din grădinile Frateliei. Din păcate, odată cu împuținarea drastică a populației șvăbești au dispărut multe specii de legume, ce acum se aduc din import sau pur și simplu nu se mai cunosc.

O legendă, cu aer rural și pastoral, dar confirmată de bătrânii ce încă și-o amintesc, spune că, în Fratelia, comerțul cu legume și lactate era strâns legat de măgari.
Oamenii sărmani din sat nu aveau cai și căruțe, ca paorii adevărați. Dar câte un măgar își mai puteau permite. Animalul răbdător aștepta dis-de-dimineață să fie încărcat cu cotărițele de marfă proaspătă. Șvăboaicele cu fuste frumos aranjate și cu câte un băț în mână mânau asinii de povară de-a lungul căii Reșiței (cum se numea actuala Cale a Șagului) până în piața ce se întindea de-a lungul liniei de tramvai, dar și pe strada către Fabrica de Țigarete. Nuiaua nu avea decât un rol decorativ. Măgărușii erau atât de docili și își cunoșteau atât de bine traseul, încât nu trebuiau îndemnați.

Până după Al Doilea Război Mondial trecea doar ocazional câte o mașină pe drum. Nu era nici pe departe traficul nebun din zilele noastre.
Odată ajunși în piață, măgarii erau descărcați de marfă și erau lăsați liberi. În inteligența lor, se încolonau frumos și plecau singuri, la pas, cale de câțiva kilometri, până la casele lor din Fratelia. Nu au fost consemnate incidente în circulație zeci de ani. Știau bine drumul și nu se abăteau deloc de la el. Pe la răspântii erau foarte atenți și se fereau de tramvaie sau de bicicliști. Doar din când în când mai rupeau câte un smoc de iarbă sau jumuleau câte un rondou de flori. Dar se grăbeau acasă ca niște lucrători conștiincioși ce și-au făcut bine treaba. Pe la prânz, când se întorceau gospodinele de la piață, își găseau măgarii în curte, la umbră, odihnindu-se.

Satul a fost o colonie muncitorească, devenind ulterior satul Neu-Kischoda (română: Chisoda Nouă, maghiară: Újkissoda, Újtesöld sau Tejtesöld), populată de lucrătorii din fabrici și cei mai săraci. La 1930 avea 7.683 de locuitori, dintre care 3.388 maghiari, 3.160 germani și 867 români. Aceștia din urmă erau trăitori cu preponderență în vecinătate, în Chișoda (Veche), și mai puțin în cea Nouă.
Satul nu aparținea Timișoarei, era la periferie, iar primele tentative de a-l alipi orașului au fost între cele două războaie mondiale, când s-a construit linia de tramvai.
Fratelia devine a VI-a circumscripție a Timișoarei abia în 1948. La margine, exista cărămidăria orașului, înlocuită în anii ’80 cu Termocentrala.
Împreună cu colonia muncitorească Besenyö-Telep (de asemenea, colonia Besenyei) de la est, a format Fratelia, care, din punct de vedere administrativ, a continuat să fie formată din aceste două așezări, numite de-acum: Fratelia A și Fratelia B.
Demne de semnalat sunt cele două biserici ce se află una lângă alta, ca o nouă mărturie a toleranței interetnice și interconfesionale din satu-cartier Fratelia.

Amândouă sunt bine puse în valoare de poziția lor la intersecția străzilor Ana Ipătescu, Victor Hugo și Chișodei. Ambele sunt vizibile de cei ce trec cu tramvaiul 7 prin zonă. Iar la doar două stații se mai află o altă biserică, mai mică, romano-catolică.
Biserica parohială Sfântul Iosif  este un lăcaș de cult romano-catolic destul de recent ridicat. Parohia romano-catolică, formată din credincioși maghiari și germani, a fost fondată în 1932. Biserica parohială a fost construită între anii 1926 și 1928, sub conducerea părintelui salvatorian Angelicus Bugiel, după planurile arhitectului Elemér Maka. Piatra de temelie a fost pusă în 1926, în prezența vicarului general Stephan Fiedler, ulterior episcop romano-catolic de Oradea și Satu Mare, iar la 6 iulie 1930 biserica a fost sfințită de către episcopul Augustin Pacha. Biserica este construită, ca mai toate din părțile astea, în stil neogotic. Are o lungime de 43 m și o lățime de 13 metri. Înălțimea turlei este de 34 m. Clopotele au fost executate în 1930 de firma Novotny din Timișoara. Altarul principal este ornamentat cu o statuie de lemn a Sfântului Iosif, patronul bisericii. Ferestrele sunt în arc, în stil romanic, din sticlă albă și galbenă, culorile Sfântului Scaun.
Din anul 1928 datează şi construcţia micii biserici romano-catolice fără turn din colonia Bessenyei ( Fratelia B, după o denumire administrativă mai nouă), ridicată în stil neogotic şi care are hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Construcţia ei a fost iniţiată de călugărul salvatorian Pater Columban Heinrich Cieslik, el fiind urmat la conducerea lucrărilor de către Pater Norbert Kerl şi Pater Angelicus Bugiel. O parte din altarul principal al acestei biserici provine din altarul capelei fostului seminar teologic romano-catolic.

În anii ’70 biserica a fost renovată, atât în interior, cât și în exterior, zugrăvelile fiind opera maistrului timișorean, originar din Fratelia, Jakob Hahn senior. În anul 1977 biserica a primit de la Viena un ceas electric, donație din partea organizației Caritas din Freiburg. În 1978 interiorul bisericii a fost transformat după prevederile conciliului Vatican II. Aici se slujește în toate trei limbile vorbite tradițional în cartier: germană, maghiară, română.
Pentru nevoile de suflet ale populației ortodoxe, care a crescut între timp, a devenit necesară ridicarea unei biserici în cartier. Cu contribuția enoriașilor a fost ridicată, între 1960 și 1963, biserica cu hramul  „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Fratelia.
Înconjurată de o frumoasă grădină cu flori, are o secțiune la sol asemănătoare cu cele din zona bizantină. O cupolă rotundă acoperă partea centrală a clădirii, care o face să semene (cu o oarecare indulgență) cu fosta Catedrală din Iosefin (din piața Küttl), dar printr-o simplitate ce îi sporește valoarea artistică. Deasupra intrării principale, făcând corp comun cu aceasta, se află și două turnuri clopotniță elegante, nu prea înalte.
Drumul dintre Fratelia și Chișoda (Fratelia Nouă și Veche) se străbate la pas, agale, în mai puțin de jumătate de ceas ori în câteva minute cu mașina. Dar nouă ne va lua o săptămână până când vom depăna povești despre locul de minune numit Chișoda și oamenii săi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.