Lucrări la rețelele Aquatim

56

Joi, 6 iulie, între orele 8-19 se vor executa două conectări de conducte pe Calea Aradului. Pe durata lucrărilor se va întrerupe furnizarea apei în zona delimitată de Calea Aradului, Calea Sever Bocu, strada Amurgului și Piața Consiliul Europei, inclusiv la Iulius Town, pe Calea Torontalului – porțiunea dintre Calea Circumvalațiunii și strada Timiș -, la Punctul Termic 26, biserica Agape, BCR, Asirom și Cowork.

În aceeași perioadă, presiunea va fi scăzută pe Calea Aradului, strada Miresei, la etajele III și IV din zonele Aradului Est și Vest, în zona delimitată de străzile Dr. Grigore T. Popa, Armoniei, Marginii și Ion Barbu, precum și la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului, Liceul Tehnologic Agricol „Petru Botiş”, firmele Hornbach, Auchan, Altex, Selgros, Decathlon, Ikea, Centrul medical Regina Maria, UTT, Penny, Carrefour, Dacia Service, Romstal, Lidl, Petrom, reprezentanța Mercedes Benz, restaurantul Tinecz, OMV și MOL.
La reluarea alimentării cu apă în regim normal este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure.
Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, recomandăm clienților să nu folosească apa în scopuri menajere, până la limpezirea completă. Rugăm, de asemenea, consumatorii să ia măsuri de stocare a unor cantități de apă care să le acopere necesarul pe perioada anunțată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.