România e campioană la tenis de masă

105

Românie are aur la echipe, la tenis de masă!
Româncele au câștigat finala cu Germania, scor 3-2. Bernadette Szocs , Adina Diaconu, Andreea Dragoman au adus a șasea medalie de aur delegației tricolore. Cu Eliza Samara forfait pentru meci, din cauza unei rupturi fibrilare la tricepsul mâinii stângi, fetele lui Viorel Filimon au demonstrat că sunt o ECHIPĂ.

La greu, au strâns rândurile și au rămas calme, au construit cu răbdare o mare victorie.
Victoria de la dublu, punctul magic al Bernadettei, excelenta prestație cu atitudine a Andreei Dragoman, încercarea Adinei Diaconu și la final, frișca de pe aurul european a fost pusă de Bernie.
Campioană la simplu, bronz la dublu mixt, Bernadette și-a arătat clasa. Victorie cu 3-0 cu Mittelham, o revanșă așteptată.
Este o performanță imensă a lotului feminin într-o ediție a Jocurilor Europene, după ce în 2019 Romania a luat argintul, tot după o finală contra Germaniei.
În Polonia, fetele antrenate de Viorel Filimon au încheiat competiția cu hora bucuriei.

A fost testul maturității trecut de Adina Diaconu și Andreea Dragoman, care au format perechea de dublu învingătoare a primului meci al duelului, 3-2 (8-11, 19-17, 11-7, 8-11, 11-5) contra perechii Nina Mittelham/Xiaona Shan.

A urmat la masa de joc Bernadette Szocs, care s-a abonat la reveniri senzaționale! După ce a întors scorul finalei de simplu feminin, jucătoarea noastră a dus și echipa României spre aur. Bernadette Szocs s-a mobilizat exemplar de la 0-2 cu Ying Han și s-a urcat din nou pe masă după ce a învins cu 3-2 (4-11, 10-12, 11-8, 11-9, 11-8).

În al treilea meci, Andreea Dragoman poate fi mândră pentru prestația contra jucătoarei Xiaona Shan, medaliata cu bronz european la simplu din 2022. Românca s-a ridicat la nivelul momentului, a servit pentru meci și titlul european, dar a pierdut dramatic 2-3 (11-9, 6-11, 6-11, 11-8, 13-15), iar după o nouă înfrângere, cea a Adinei Diaconu, Bernadette Szocs a salvat România.

Contra Ninei Mittelham, Bernadette a oferit o nouă lecție de tenis de masă și a învins cu 3-0 (11-9, 11-9, 11-4).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.