Primăria Municipiului Timișoara va da în folosință gratuită Universității Politehnica Timișoara două terenuri adiacente Bazei Sportive nr. 2, pentru amenajarea unei parcări supraterane.
Cele două parcele de teren aparțin domeniului public al Primăriei Timișoara și sunt situate pe strada prof.dr. Aurel Păunescu-Podeanu nr. 4, având o suprafață totală de 3.271 mp.
„Este un nou parteneriat între administrație și mediul universitar pentru dezvoltarea infrastructurii orașului. Rezolvăm astfel nevoia de locuri de parcare în zona Podeanu, mai ales în perspectiva viitoarei săli polivalente, care va găzdui competiții sportive”, a spus primarul Dominic Fritz.
Proiectul de hotărâre privind acordarea dreptului de folosință gratuită Universității Politehnica asupra terenurilor situate pe str. Prof. dr. Aurel Păunescu-Podeanu nr. 4 va fi supus votului consilierilor locali în următoarea ședința.
Universitatea Politehnica va avea drept de folosință gratuită asupra acestor terenuri pe perioada existenței Bazei Sportive nr. 2. Instituția a solicitat cele două terenuri în vederea construirii unei parcări supraterane necesare pentru parcarea autovehiculelor și pentru o mai bună gestionare a traficului în zona sălii polivalente, îndeosebi perioadele în care se vor desfășura competiții sportive.