2.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Programul “Prima casă“ continuă în 2016, cu o dobândă mai mică

Programul “Prima casă“ continuă şi în 2016, pentru anul ce vine fiind alocat un plafon total de garantare în valoare de 1,5 miliarde de lei, potrivit unei Hotărâri de Guvern adoptate astăzi.

Din acest plafon total, suma de 200 de milioane de lei va fi eliberată ca urmare a rambursărilor creditelor la scadență și/sau anticipate, a lichidării creditelor acordate inițial în cadrul programului în vederea acordării de garanții pentru achiziționarea sau construirea unei noi locuințe.

De asemenea, pentru a veni în sprijinul beneficiarilor, prin actul normativ adoptat astăzi va fi diminuată rata dobânzii, prin reducerea marjei maxime applicate ROBOR 3 M de la 2,5% la 2%. Noul nivel al costurilor totale se va aplica tuturor solicitărilor de acordare a unei finanțări garantate în cadrul Programului “Prima casă“ aflate în curs de analiză la data intrării în vigoare a acestei Hotărâri de Guvern.

De la lansarea programului, în 2009, până în prezent au fost acordate peste 166.000 garanţii, pentru finanţări în valoare de peste 3,202 miliarde de euro (după preluarea a 50% din risc de către bănci), respectiv peste 13,9 miliarde de lei. În cursul acestui an au fost emise 30.070 de garanții în valoare de 2,522,9 miliarde de lei.

Garanţiile pentru creditele destinate achiziţiei sau construcţiei de locuinţe în cadrul Programului se acordă numai în lei, de către finanţatorii care au optat pentru a prelua 50% din riscurile asumate de stat în cadrul etapelor anterioare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Cât câștigă un muncitor necalificat care se angajează la multinaționalele din Timișoara?

Mesajul unui tânăr enervat că în Timișoara o companie multinațională angajează muncitori necalificați, ca operatori în producție, oferind venituri lunare în jurul a 4.000...

Municipiul Timișoara va negocia achiziționarea unui pachet de acțiuni pentru Aeroportul „Traian Vuia”

La inițiativa primarului Dominic Fritz, Municipiul Timișoara va negocia achiziționarea acțiunilor private ale Aeroportului „Traian Vuia”, respectiv pachetul de 20% deținut de Fondul Proprietatea....

Citește și :