„În zilele noastre o țară în care locuitorul ei cîștigă mai puțin de o sută de dolari pe lună este numită cu dispreț țară subdesvoltată? Cum ai spune despre un om a cărui inteligență nu răspunde la un anumit test că e întîrziat mintal! Cine a hotărît să fie numite astfel majoritatea popoarelor lumii? Și cine a decis ca suta asta de dolari să devină, pentru un imens număr de oameni, o obsesie? Oare înainte de apariția acestei sute de dolari oamenii nu trăiau fericiți?”

Așa sună primul paragraf din Reflecții asupra prezentului, text care deschide culegerea de tablete publicistice Imposibila întoarcere a lui Marin Preda. În continuare, textul relatează întâlnirea cu un poet spaniol aflat în vizită la București și căruia Preda i-a pus întrebarea pe care, mărturisește, o punea mereu străinilor: „Care e situația țăranilor din țara lor?”.

Spaniolul își începe răspunsul astfel: „Domnule, eu sînt țăran de origine și vara asta am petrecut-o la ai mei. Sînt indignat: nu-i mai recunosc. Își pierd demnitatea. Mîndria lor… își pierd mîndria! Nu mai muncesc ca să-și cîștige existența, ci ca să-i întrețină pe străini… Să cîștige dolari!”.

Preda îl consolează: „Domnule, îi spusei, înțeleg că o mare rușine s-a abătut asupra plaiurilor dumneavoastră natale. Dar în schimb puteți fi mîndri că ați scăpat în felul acesta de o altă rușine, poate mai mare: nu mai sînteți subdesvoltați. Am citit recent că Spania a depășit nivelul fatal și a intrat în rîndul țărilor ai căror locuitori cîștigă mai mult de o sută de dolari pe lună. Gata! Ați cîștigat! Sînteți desvoltați. Victorie! Rușinea a fost spălată. Mîndria spaniolă”…

La 51 de ani de la publicarea Imposibilei întoarceri, încerc să ghicesc ce întrebare le-ar pune azi fiul de țăran Marin Preda atât țăranilor români deveniți „căpșunari” în țări europene, unde câștigă mai mult de o sută de euro pe lună, cât și celor rămași acasă, unde pot cumpăra căpșune de import — firește, dacă venitul lor este mai mare de o sută de euro pe lună sau dacă se bucură de ajutorul financiar al membrilor de familie, „căpșunari” pe alte meleaguri.

Care dintre ei sunt dezvoltații și care subdezvoltații? Și cui le datorează condiția respectivă?

Răspunsul la purtător „Străinii sunt de vină!” e un vade-mecum care a expirat de multă vreme. Oricum, n-a fost întotdeauna prea convingător.