Faptul că în Timişoara nu sunt suficiente locuri de parcare nu mai e demult o noutate. Iar promisiunile din campaniile electorale, de viitoare parcări subterane, etajate sau mai ştiu eu de ce fel, au rămas la acelaşi stadiu, de promisiuni.
O mare problemă acum, când tot românul îşi permite o maşină, o reprezintă parcările din jurul blocurilor. Iar felul în care se raportează la aceste împarte şoferii în mai multe categorii.
Una dintre cele mai înjurate categorii este cea a şoferilor care nu ştiu să parcheze şi ajung să ocupe două locuri de parcare, reuşind să-i enerveze pe ceilalţi.
O altă categorie este cea a „postacilor” care lasă bileţele în parbriz, ridică ştergătoarele în semn de protest sau lasă tot felul de mesaje „de bine” cu degetul prin praful de pe parbriz. Asta în cazul în care nu se ajunge la manifestări mai violente în care „nesimţitului” care nu ştie să parcheze i se lasă o zgârietură de toata frumuseţea cu cheia pe maşină.
Despre „nesimţiţii din trafic” care parchează fără nici o jenă unde vor ei, încurcând circulaţia mijloacelor de transport in comun, a pietonilor, a celorlalţi participanţi la trafic nici nu mai vorbim. Aceştia au ajuns să aibe chiar şi o pagină pe Facebook. În cazul lor, nivelul de indignare al celorlalţi este direct proporţional cu valoarea maşinii.
O împăcare a taberelor? Poate atunci când vom avea suficiente locuri de parcare, când examenul pentru permisul de conducere va avea într-adevăr relevanţă, când legea va fi respectată de toată lumea, adică… la sfântul aşteaptă!
