Design And Build Corporation SA este o companie, un consorțiu, format din 50 de specialiști în construcții, arhitecți, ingineri și antreprenori din domeniu. Planul pentru următorii 5 ani este ca aceasta să aibă birouri specializate în fiecare reședință de județ. Vorbind despre o rețea extinsă în întreaga Românie, care va include sute de angajați sau colaboratori.
Compania a fost fondată de specialiști în domeniul construcțiilor, iar planul este ca, atunci când va fi posibil, să devină o companie publică prin listarea la bursă.
La Timișoara, compania își are biroul în clădirea Fructus, la etajul 3.
Printre membrii fondatori se numără și un antreprenor, inginer de instalații și specialist în securitatea la incendiu din Timișoara. Aici, compania are deja o echipă consolidată de proiectanți, care este în continuă creștere.
Arhitecți și Ingineri Timișoara
Design and build Corporation oferă servicii de proiectare arhitecturală, proiectare a structurilor clădirilor civile, industriale și agricole, proiectare de instalații pentru construcții, rețele edilitare de apă și canalizare, precum și infrastructură rutieră, drumuri și poduri.
În cadrul echipei din Timișoara activează și o echipă completă de verificatori de proiecte și experți tehnici pentru toate domeniile și cerințele fundamentale: verificatori de proiecte de arhitectură, verificatori de proiecte de structură din beton armat sau metalice, verificatori de proiecte de instalații și rețele edilitare. Este singura companie din Vestul României care poate asigura astfel de servicii integrate.
Specialiștii din cadrul companiei au peste 20.000 de proiecte la care au participat în calitate de proiectanți, verificatori de proiecte, experți tehnici sau auditori energetici, având peste 17 ani de experiență.
Echipa DBC are experiență în proiectarea de clădiri civile pentru locuințe, case și blocuri de apartamente, clădiri de comerț sau administrative, dar și în proiecte complexe, cum ar fi spitale sau școli, drumuri și poduri.
Experți tehnici, verificatori de proiecte și auditori energetici Timișoara
Ing. arh. Onuțu Lohengrin,dr. ing. Lulea Marius Dorin, ing. Mazilu Alexandru, arh. Emil Roșca, ing. Ganea Valeriu, ing. Moroianu Robert reprezintă doar o parte din verificatorii de proiecte, experții tehnici și auditorii energetici din interiorul companiei.
Verificarea proiectelor pentru construcții reprezintă o componentă importantă a sistemului calității.
Investitorii au obligația să dispună de o echipă de specialiști care să se asigure că proiectele sunt corect întocmite, că respectă legea dar și reglementările tehnice valabile pe fiecare domeniu în parte.
Diriginți de șantier Timișoara
Diriginții de șantier sunt specialiști atestați de Inspectoratul de Stat în Construcții. Aceștia au obligația de a asigura realizarea în condiții de calitate a lucrărilor de construcții.
Diriginții de șantier sunt angajații investitorilor și ei verifică că executantul își face treaba.
Compania dispune pentru biroul din Timișoara de specialiști atestați pentru lucrările de construcții, instalații, rețele de apă și canalizare.