EXT@TESZT sau forța teatrului independent timișorean

52

A 14-a ediție a Festivalului Euroregional de Teatru din Timişoara – TESZT organizat de Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” începe duminică, 21 mai. Timp de 8 zile orașul va vibra în ritmul celor 24 de spectacole indoor și outdoor, la care se adaugă 3 spectacole independente timișorene în EXT@TESZT și două producții ale teatrului-gazdă, într-o ediție specială care face parte din Programul Oficial Timișoara – Capitală Europeană a Culturii 2023.

Mai sunt doar două zile până la începerea TESZT 14: pregătirile sunt intense, primele trupe și invitații încep să sosească, echipa teatrului și voluntarii pun la punct ultimele detalii.
Ca și la precedentele ediții, o componentă importantă a festivalului este Extensia TESZT dedicată teatrului independent local – EXT@TESZT, care va include spectacolele „Dr. Faustus theater-concert” (Compania de Teatru Arte-Factum), „Grand Hostel Timișoara” (Teatrul Auăleu) și „Zambara Kabarett” (Teatrul Basca).

„Dr. Faustus theater-concert”, un proiect muzical evolutiv, conceput în Laboratorul de introspecție teatrală/muzicală Arte-Factum, va avea loc joi, 25 mai, ora 19:00 la Studioul Franciscan (Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș – str. E. Ungureanu nr.1). Kocsárdi Levente a compus muzica, a regizat și interpretează acest spectacol ce abordează pactul mefistofelic dintr-o perspectivă nouă, imaginând un Faust contemporan. Textul este scris de Simona Donici, după Thomas Mann și Leonard Bernstein. Muzica live este interpretată de Alexandra Mahu (voce, flaut), Victor Geru (vioară) și Maksay Csaba Zsolt (violoncel).
Spectacolul se joacă în limba română, cu supratitrare în maghiară și engleză. Reprezentația din 25 mai este deja sold-out.
Spectacolul „Grand Hostel Timișoara” produs de Teatrul Auăleu va avea loc sâmbătă, 27 mai, ora 19:00 la sediul teatrului (Scârț Loc Lejer – str. Laszlo Szekely nr. 1). Textul și regia îi aparțin lui Ovidiu Mihăiță, iar din distribuție fac parte Cristine Cizmaș, Armand Iftode, Ioan Codrea, Jasmina Mitrici, Ionuț Marian Pîrvulescu și Anastasia Miulescu. Acțiunea se desfășoară în recepția unui hostel din Timișoara în anul 2023, când urbea este capitala europeană a culturii și turiști din toată lumea vin în căutarea „acelui ceva” unic pe care fiecare oraș îl are. Show-ul se joacă în limbile română, germană, engleză, italiană, franceză, olandeză, sârbă și într-o mică măsură, turcă, greacă, chineză, rromani și limbajul semnelor. Biletele se găsesc la sediul Teatrului Auăleu la pretul de 50 de lei, informații la 0744777035.

„Zambara Kabarett” produs de Teatrul Basca va avea loc în ultima zi a festivalului, 28 mai, ora 16:00, la sediul teatrului (str. Ion Mihalache nr. 2). Pe un text de Andrei Ursu, regizoarea Ana-Maria Ursu a imaginat un spectacol despre ceea ce s-a întâmplat, se întâmplă şi va continua să se întâmple, pe ici pe colo, pe la margini, prin locuri, blocuri şi cartiere, sau prin diverse bule ale Zambarei. E un spectacol despre un oraş în schimbare și despre oamenii din el, confruntaţi cu schimbarea. Din distribuție fac parte Larisa Belcea, Dana Borteanu, Cristina Chiperi, Ana Indricău, Andra Ioanaș, Jacqueline Kohl, Alina Mihocaș, Jasmina Mitrici. Spectacolul se joacă în limba română, cu supratitrare în maghiară și engleză.
Bilete: https://www.iabilet.ro/bilete-timisoara-zambara-kabarett-la-teszt-2023-86044?fbclid=IwAR0l7lLu8-AyXSp1z8kaKci1DM0aPzzcAgQLO1sJGytK-abP1M6w9Cv76vY


Vă reamintim că informațiile despre toate spectacolele și programul complet al festivalului sunt disponibile pe site-ul www.teszt.ro. Toate spectacolele vor fi traduse în română, maghiară și engleză, în funcție de limba spectacolului, iar la finalul fiecărei seri artiștii vor participa la discuții cu publicul.
Biletele au prețul de 30 și 50 de lei. De asemenea, se pot achiziționa (numai de la casa de bilete) abonamente de 200 de lei pentru 5 spectacole, respectiv 400 de lei pentru 10 spectacole la alegere.
Pe durata festivalului Casa de bilete va fi deschisă în intervalul 11:00 – 19:00.
Biletele online se găsesc pe site-ul www.ticket.tm-t.ro
TESZT este finanțat de Primăria și Consiliul Local Timișoara și susținut de Asociația Proteszt, Asociația Timișoara 2023, Institutul Liszt București, STPT Timișoara, Consiliul Județean Timiș prin Direcția de Prestări Servicii, organizația Identity.Education, Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.