Parcarea Modex din centrul Timișoarei se transformă pentru patru zile într-un centru de inovație și sustenabilitate.
Primăria Municipiului Timișoara, în colaborare cu Universitatea Politehnica Timișoara, Asociația Portic, Clusterul pRO-nZEB și INCD URBAN-INCERC, organizează, în perioada 10-13 mai, ”Săptămâna nZEB Timișoara 2023”, un eveniment internațional dedicat clădirilor cu consum de energie aproape egal cu zero (nZEB), eveniment înscris în agenda Timișoara Capitală Europeană a Culturii în 2023.
Pe parcursul celor patru zile, participanții vor avea ocazia să asiste la prezentări, ateliere de lucru, activități practice și demonstrative, precum și să efectueze vizite pe șantiere care evidențiază prezentul și viitorul clădirilor nZEB în România. Accesul vizitatorilor este gratuit, iar înregistrarea pentru activități specifice este disponibilă pe pagina evenimentului. https://portic.eu/site/nzeb-roadshow-timisoara/ .
În cadrul proiectului ”The nZEB Roadshow”, finanțat prin programul HORIZON 2020 al Uniunii Europene, Municipiul Timișoara se alătură orașelor București, Brașov, Iași și Cluj-Napoca, în promovarea eficienței energetice și a bunelor practici în materie de clădiri nZEB (nearly zero energy building).
Evenimentul se va desfășura în Parcarea Modex și va reuni profesioniști și consultanți din domenii tehnice specifice activităților de eficientizare energetică, autorități publice și reprezentanți ai mediului academic. Agenda evenimentului dovedește amploarea sa: ( https://www.pro-nzeb.ro/wp-content/uploads/2023/05/2023-04-12_draft-agenda_Saptamana-nZEB_TM_v6-rev.pdf ).
Săptămâna nZEB Timișoara 2023 reprezintă un pas important în direcția unui viitor sustenabil și a unui oraș mai verde. Clădirile cu consum redus de energie și tehnologiile sustenabile joacă un rol crucial în îmbunătățirea calității vieții și protejarea mediului înconjurător.