Daniel Horodniceanu, fostul șef al DIICOT, în prezent vicepreședinte CSM, a fost oprit zilele trecute de polițiști, când circula cu mașina printr-o comună, iar dialogul acestuia cu agenții, în care se arată deranjat de faptul că a fost oprit, apare într-o înregistrare video publicată de jurnalist.ro. Horodniceanu a declarat că s-a aflat „într-o situație provocată”, dar regretă reacția pe care a avut-o.
Daniel Horodniceanu le reproșează polițiștilor că l-au oprit în trafic, spunându-le, între altele: „Nu mă cunoașteți?”, „Nu știți cu cine vorbiți”, „Am să vorbesc cu șeful IPJ-ului”, „Nu văd cum ați putea să aveți tupeul ăsta cu un procuror care a condus structura de crimă organizată a țării”, „Eu sunt în măsură să fac orice”, „Eu am vorbit cu ministrul Oprea în 2016 și dumneavoastră ați luat sporul de 15%”.
Polițiștii îi spun că l-au oprit pentru că a depășit mașina de poliție fără să semnalizeze și că vor să îi atragă atenția, nu neapărat să îl sancționeze.
„Am remarcat că în cursul zilei de astăzi a apărut în presă o înregistrare cu oprirea mea în trafic de un echipaj de poliție pentru o presupusă contravenție rutieră. La prima vedere, pentru un personaj neutru, avem de a face cu un polițist la datorie, care rezistă presiunilor încercate de un procuror, oprit în trafic în mod corect. În realitate, lucrurile stau în alt mod: am fost oprit în trafic la ora 1:30, noaptea, de un echipaj al poliției rurale, fără a încalca vreo normă rutieră.
Am asistat la o scenetă bine pusă la punct de doi polițiști care mă cunoșteau. Astăzi am aflat că această scenetă a fost și filmată, probabil cu un dispozitiv de înregistrare ascuns, nu cu body-cam. Imaginile sunt, însă prelucrate, filmul având și alte pasaje, tăiate însă. Aş accentua ideea că filmarea, scoasă din context, ilustrează un personaj reprobabil care abuzează de putere în faţa unui polițist la datorie.
Comportamentul meu intrigat poate avea un sens – deși e greu să privești ca acceptabil orice exces de putere – doar în contextul mai larg în care conduceam regulamentar şi poliţiştii m-au oprit în condițiile descrise, precum și de faptul că nu este prima dată când se întâmplă asta. Faptul că pretindeau că nu ne cunoaștem a fost de natură să mă provoace, odată în plus, şi să reacţionez astfel.
Realizez că m-am aflat într-o situație provocată, dar ce este regretabil și îmi reproșez acest lucru, este că nu am rezistat provocării și, pe acest fond emoțional, probabil și combinat cu unele probleme personale, am reacționat în acest mod, care nu mă caracterizează. Dacă s-ar trece dincolo de reacția mea, pe care, fie ea şi provocată, o regret sincer, subiectul conţine şi tema mai largă a faptului că polițiștii pot opri fără niciun motiv șoferii în trafic pretinzând încălcări ale legii a căror falsitate este imposibil de probat pentru șofer. Dincolo de calitatea mea de magistrat, dacă în film ar fi fost un om revoltat de oprirea în trafic fără motiv, filmul evenimentelor ar fi generat altfel de emoții publice”, a declarat pentru G4Media.ro procurorul Daniel Horodniceanu, vicepreşedinte al CSM şi fost şef al DIICOT.
https://www.youtube.com/watch?v=qSqASi6fRns
Sursa: https://www.g4media.ro/