7.2 C
Timișoara
luni 25 noiembrie 2024

1 miliard de euro pentru Timișoara! În ce domeniu va fi investită amețitoarea sumă alocată capitalei Banatului

Investiții totale de peste 2 miliarde de euro sunt în derulare sau vor începe în curând în cinci dintre cele mai mari orașe din România – Timișoara, Cluj-Napoca, Brașov, Iași și Constanța. Astfel, în cele cinci orașe și în regiunile adiacente vor fi finalizate, între sfârșitul anului 2021 și 2024, proiecte de proprietăți comerciale în suprafață totală de peste 370.000 mp, șapte mari hoteluri afiliate unor branduri internaționale și peste 20.000 de apartamente noi, potrivit unui studiu.

Timișoara se află în fruntea listei, atrăgând investiții de aproape 1 miliard de euro în proiecte de birouri, retail și logistică de peste 190.000 de metri pătrați, un hotel de 5 stele și peste 5.000 de apartamente care vor fi livrate până în 2024.

Între timp, Iașiul acumulează investiții în proiecte de birouri și retail de peste 65.000 mp, plus peste 5.000 de apartamente în diverse ansambluri care vor fi finalizate până în 2024.

Pe de altă parte, Brașovul se află la începutul unei noi etape de dezvoltare, datorită noului aeroport internațional programat să se deschidă în 2022, a poziției strategice din centrul țării și a potențialului turistic.

Orașul are aproximativ 2.500 de apartamente în construcție, peste 45.000 mp de spații de birouri și logistică în curs de dezvoltare și alte trei hoteluri aflate în diferite stadii de pregătire.

Cluj-Napoca și zonele limitrofe au atras peste 20.000 mp de spații logistice noi, trei hoteluri noi și peste 5.000 de apartamente în proiecte deja începute sau programate să înceapă în perioada următoare, cu termene de finalizare între 2022-2024.

Constanța, care a atras investiții mai ales pe segmentele de retail și logistică, a atras în ultimii ani și atenția investitorilor rezidențiali. Peste 7.000 de apartamente sunt în construcție sau vor fi lansate în perioada următoare, inclusiv o investiție de 40 de milioane de euro care va finaliza 500 de apartamente noi până în 2024.

Sursa: https://businessmicrocredit.ro/

Alte subiecte :

Cine va fi președinte? Rezultatele de azi-noapte, dar și declarațiile celor doi candidați rămași în Turul doi

A fost o răsturnare incredeibilă de situație în urma alegerilor de azi-noapte. Candidatul independent Călin Georgescu a reușit să obțină majoritatea de voturi, urmat...

Fostul lider al PNL Timiș îl cere de urgență pe Bolojan în fruntea partidului

Liberalul Cristian Buşoi a declarat luni că există argumente "extrem de puternice" în favoarea lui Ilie Bolojan pentru ca acesta să preia conducerea PNL,...

Citește și :