În marele creuzet în care s-au topit zeci de neamuri și seminții venite în Banat din tot rotundul lumii au fost și unele nații ce au rămas doar în paginile unor cronici. Mai nimeni nu-și mai aduce aminte de trecerea lor efemeră pe aceste meleaguri. Una din cele mai exotice componente din mozaicul de etnii bănățene a fost și colonia de catalani ce au încercat să se așeze undeva pe cursul Begheiului.
Dar se pare că acești colonoști au fost cei mai ghinioniști. Dacă șvabii germanofoni au creat o civilizație ce a înflorit în trei secole și au transformat locurile lor în unele demne de așezările din apusul european de unde veneau, ibericii nu au prea lăsat multe urme. Au fost alungați de un dușman neașteptat. Țânțarii au venit de hac spaniolilor și i-au pus pe fugă. Or fi avut sângele mai gustos or nu știau să se apere de minusculele vietăți? Cert este că mai nimeni nu mai știe ceva de însemnătate despre ei.
Un mic sat din Voivodina mai amintește prin numele său de un anume hidalgo spaniol pe numele său de Francesc Vilana Perlas i Fàbrega, fiul unui emigratului catalan și marchiz de Rialb, Ramon Frederic de Vilana Perlas i Camarasa, a fost guvernator al Banatului Timișean din 1753 până în 1759. Potrivit lui Collin Thomas, numele său ar fi originea numelui Perlez, un sat din cadrul municipalității Zrenjanin.
Dar despre satul cu nume de perlă și un important scriitor bănățean de limbă germană vom mai aduce vorba în povestirile noastre despre această provincie.
Nova Barcelona (germană: Neue Stadt Barcellona, sârbă: Нова Барселона) sau Noua Barcelona, este numele unei colonii de scurtă durată de catalani exilați, existentă doar între 1735 și 1738 și care a fost creată după înfrângerea susținătorilor dinastiei Habsburgilor. Această colonie a fost situată în Banatul Timișoarei, foarte aproape de locul actualului oraș Beciherecul Mare (Zrenjanin) din Voivodina. Colonia era cunoscută și sub numele de Carlobagen.
În octombrie 1716, în urma bătăliei de la Petrovaradin, o victorie decisivă a Austriei în războiul austro-turc din 1716–18, habsburgii au cucerit orașul otoman Becskerek. Odată cu Tratatul de la Passarowitz din 21 iulie 1718, Imperiul Otoman a trebuit să cedeze Banatul puterii câștigătoare.
Pentru a dezvolta regiunea nou-anexată, ca în multe alte locuri, o Companie Orientala Privilegiata Imperiala (Kaiserliche privilegierte orientalische Kompagnie) a fost infiintata in 1719. Era destinată să sprijine comerțului cu Imperiul Otoman prin bazinul Dunării și porturile Adriatice din Triest si Fiume. Banatul era subpopulat ca urmare a pierderilor aduse de război. Mulți au pierit în bătălii alții au căutat alte locuri mai ferite în general mai la nord de Mureș.
Dată fiind situația populației autoritățile imperiale au luat măsuri de colonizarea cu noi forțe de muncă.
După moartea regelui Carol al al II-lea Habsburg al Spaniei, a izbucnit Războiul de Succesiune Spaniolă, în care ruda sa, VI. Împăratul Carol al VI-lea al Austriei a fost învins și a trebuit să cedeze tronul din Spania ca urmarea a tratatului de pace de la Rastatt.
În 1735, Napoli și Sicilia au fost atacate de armatele regele Felipe de Borbon (Filip al V-lea). După ce Habsburgii au pierdut Spania și Napoli, în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, o colonie a loialiștilor lor din acele țări (aproximativ 25-30 de mii de oameni) s-a stabilit, în mare parte, în Viena și Buda. Ei au primit stipendii consistente și asistență socială, dar autoritățile austriece nu erau mulțumite de imigranți și au decis să-i reinstaleze în Banat, în orașul Panceova la vârsarea Timișului în Dunăre. Până la urmă a fost ales Becicherecul. Astfel se încearcă să se aplice și utopia lui Josef Plantí, păstrată în manuscris, el spera să creeze o nouă patrie, un oraș ideal pe pământul bănățean.
Autoritățile au fost destul de dure, întrucât Camera Curții i-a descris pe coloniști ca fiind „leneși și dau bătăi de cap”, și că „ consumă pâine prin Viena și alte locuri, fiind complet inutili”. Principalul scop al acestei relocarii este de „a-i forța să muncească”. Percepută de public ca o povară economică pentru vistieria Sfântului Imperiu Roman, Carol al VI-lea a încercat să-i transforme pe refugiații din părțile spaniole în coloniști instalându-i într-o regiune de la marginea de sud a imperiului.
Așezarea urma să fie numită Nova Barcelona (New Barcelona), dar și Carlobagen, Carolonoble sau Carolina par să fi fost propuse.
Primul grup de exilați a sosit în toamna anului 1735, iar în 1737 erau aproximativ 800 de exilați în Banat, din cei 3.500 – 5.000 prezenți la acea vreme în Ungaria. Dintre aceștia, cei mai numeroși au fost cei din Catalonia, urmați de alții din fostele teritorii ale Coroanei Aragonului. Între 10% și 15% au venit din Sicilia și Napoli. Printre exilați s-au numărat figuri majore din Războiul de Succesiune Spaniolă precum frații Rafael și Joan Nebot (general și, respectiv, colonel), căpitanul Francesco de Castellví i Obando și, probabil, colonelul Pere Joan Barceló i Anguera (alias Carrasquet sau Carrascot). Carrasclet.
Decizia de relocare luată de funcționarii Camerali a fost luată la 14 noiembrie 1736. S-a dispus ca fiecare bărbat să primească 5 forinți, femeile câte 2 și pentru copii încă 0,5 forinți. Administrația Banatului a fost insărcinată de cancelaria vieneză să găsească locuri de muncă pentru coloniști, astfel încât banii cheltuiți pe aceștia să fie rambursați. În aceste teritorii noi ale Curții vieneze așezarea germanilor progresase deja. Consiliul Spaniol a discutat deja planuri concrete la o întâlnire de vară din 1734; decizia finală a fost luată la o ședință din 4 octombrie.
Catalanilor, numiți de localnici spanioli, li sa acordat un ajutor anual de 2.586 de forinți și toate datoriile lor au fost anulate. Primul grup de exilați a sosit în toamna anului 1735, format din 74 de familii sub conducerea preotului Jose Muñoz din Madrid.
Deși doreau în primul rând să-i reinstaleze pe săraci, printre aceștia se numărau și aristocrați, ofițeri, militari și funcționari publici. Media de vârstă a fost destul de mare, majoritatea aveau peste 40 de ani, dar erau și un număr semnificativ de peste 50 de ani. Mulți dintre coloniști erau văduve, orfani și nu puteau munci.
Josef Huber, comisarul de transport responsabil cu relocarea, a raportat că „majoritatea coloniștilor nu au nicio ocupație și nu înțeleg nimic”, descriindu-i drept „foarte impetuoași și lăudăroși”, deși a observat că femeile sunt în mare parte pricepute la tricotat și ţesut. Despre un anume Pietro Oliva și soția sa, el a remarcat că „ei beau din amurg până în zori, soția mai mult decât soțul ei”.
Expediția a ajuns la Pančevo și de acolo coloniștii au fost trimiși la Timișoara, Vârșet, Stari Majur etc. Principalul loc ales a fost chiar la sud de Beciherec pe malul opus al râului Bega, peste pod, (actualul district Dolja), cu aprobarea colonelului Johann Andreas Hamilton, guvernatorul Banatului.
Planurile așezării au fost întocmite de un inginer militar, coloniștii catalani fiind de acord asupra mărimii caselor, numărului de camere și amenajării grădinilor și au fost aprobate la Viena.
Alături de coloniștii germani, sârbi și români, catalanii, care constituiau majoritatea, au fost primii care au plantat duzi și au început să facă mătase fabrice mătasea. Duzii s-au integrat în peisajul de pustă ca și industria de prelucrarea mătăsii dar catalanii nu.
Așezarea planificată urma să fie o localitate spaniolă cu statut de oraș. Francesco Griselini, naturalist italian care a vizitat regiunea în acea perioadă, a menționat-o drept Noua Barcelona, în timp ce o hartă a Banatului din 1740 arată locația „Neue Stadt Barcellona” în aminirea rezistenței din peninsula lor îndepărtată.
Eșecul colonizării
Construcția, însă, nu a început niciodată serios. Camera a lăsat proiectul să se prăbușească din mai multe motive. În 1737 a izbucnit un război austro-turc și apropierea amenințării otomane de regiune în general a fost un factor negativ. Așezarea a eșuat și din cauza vârstei înaintate a coloniștilor, mulți dintre ei veterani ai administrației și armatei și climatul continental aspru pe timp de iarnă și umed vara al Banatului au afectat viabilitatea economică a proiectului de amplasare a unui oraș dar au afectat grav sănătatea coloniștilor. Cei mai mulți s-au îmbolnăvit de malarie.
Noii veniți erau mai puțin potriviți pentru viața grea de colonist. Cei mai mulți dintre ei, ca locuitori ai orașului, nu înțelegeau agricultura, erau bătrâni sau bolnavi. care până în 1739 au supraviețuit doar câteva familii și aproximativ 50 de orfani, care au părăsit așezarea definitiv în 1740.
Dar principalul factor pare să fie izbucnirea Marii Ciume din 1738. Până în 1739 au supraviețuit doar câteva familii și aproximativ 50 de orfani, care au părăsit așezarea definitiv în 1740. Din cele 125 de victime „germane” ale ciumei din Pančevo, întrucât Noua Barcelona nu a fost construită, în documente apar nume precum Puniel, Don Visconcio, Puig, Montserrat, Rafael, Serra, Vila, Ibrace, Rosa, Don Castellani, Francesco etc. La mai puțin de un an de la începerea proiectată a noii așezări, Administrația Banatului Timișorean a anunțat că „din cauza influenței proaste a climei și a invaziei de țânțarilor”, pensionarilor catalani și italieni li s-a permis să se mute înapoi la Viena și Buda. Până în 1740, mulți exilați s-au mutat și coloniștii germani, care au fugit din nordul Serbiei ocupate temporar de austrieci, s-au mutat în cele 30 de case terminate ale așezării. Anul 1740 a marcat o piatră de hotar importantă pentru exilați, odată cu moartea împăratului Carol al VI-lea, la 20 octombrie. Succesorul său, Maria Tereza a Austriei, nu a fost legată prin jurământ față de refugiații catalani. Până în 1740, mulți exilați se mutaseră deja în orașele habsburgice, în special Buda, Pesta și Viena. Puținii catalani rămași au fost asimilați în timp în germani sau maghiari. Așezarea abandonată era deja ocupată de iobagi localnici în 1744. Urmele așezării – inclusiv casele construite și documentele istorice – au fost distruse de incendiul care a lovit Becicherecul Mare în 1808.
Fiind atât de scurt popasul exilaților loialiști spanioli nu a lăsat nici o moștenire în regiune în afara satului Perlez de care s-a pomenit mai la început. Nici limba spaniolă ori catalană nu s-a mai vorbit pe aceste meleaguri.