Împiedicarea înregistrării unei organizații neguvernamentale de solidarizare între etnii

79

La data de 15 decembrie 2021, la Timișoara trei maghiari și doi români cu veche activitate civică, au ținut o conferință de presă în care au anunțat crearea asociației „15 Decembrie – Zi a Solidarității române-maghiare”. În Declarația de principii, citită la conferința de presă, s-a arătat că vor milita pentru recunoașterea zilei de 15 decembrie 1989 drept primă zi a Revoluției române, vor sublinia faptul că Revoluția a început prin solidarizarea unor români și a unor maghiari în jurul pastorului și disidentului László Tőkés, în numele aspirației comune pentru libertate, vor promova memoria românilor și maghiarilor care au acționat împreună împotriva regimului comunist și vor afirma demnitatea Revoluției din decembrie 1989. S-a exprimat voința de a denunța acțiunile foștilor ofițeri de Securitate și nomenclaturiști de a nega autenticitatea Revoluției și provocările, tot ale lor, de creare de tensiuni interetnice, din anul 1990.

La câteva luni de la acel eveniment de lansare a ideii de asociație civică, tot aici la Timișoara, inițiatorii proiectul arată greutățile întâmpinate și șicane la care sunt supuși de autorități.

„Întrucât, conform legii, „înscrierea unei asociații folosind în denumirea sa cuvintele «național» sau «român» ori derivatele acestora se realizează numai cu acordul prealabil al Secretariatului General al Guvernului”, la 30 decembrie 2021 am solicitat SGG acordul de folosire a numelui. Subliniem că pentru noi, numele Asociației nu reprezintă o simplă etichetă de identificare. Ea sintetizează ideile principale care ne-au mobilizat: (1) recunoașterea faptului că ziua de 15 decembrie 1989 constituie data de început al unei revoluții care reprezintă evenimentul fondator al democrației românești post-comuniste; (2) momentul solidarizării unor români și maghiari în numele aspirației spre libertate este un eveniment astral care merită să fie valorificat istoric prin transformarea lui într-o zi a solidarității interetnice.
La data de 7 ianuarie 2022, SGG ne-a solicitat noi documente. Deși pretențiile SGG erau abuzive în raport cu competențele sale și cu libertatea noastră de asociere, am făcut modificările și completările cerute. Au trecut luni de zile de la data când aveam dreptul la primirea acordului, dar biroul juridic al SGG ne-a anunțat, repetat, că „cererea noastră se află în lucru”. În urma tergiversărilor SGG echivalente cu un refuz, am inițiat o petiție adresată Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării și am formulat o acțiune în contencios administrativ. Petiția noastră a fost dezbătută de CNCD în fond, iar la începutul lunii februare a.c. am fost oral informați că va fi soluționată abia la sfârșitul anului.

Am depus o plângere prealabilă pe calea contenciosului administrativ la care nu am primit răspuns. La 29 septembrie am sesizat Curtea de Apel București, Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal. Spre stupefacția noastră, la 12 martie 2023, Curtea de Apel ne-a respins acțiunea, catalogată a fi neîntemeiată. Prin adresa datată 20 ianuarie 2023 (ajunsă la noi cu data poștei, abia la 9 februarie a.c.), Secretariatul General al Guvernului ne-a comunicat refuzul său de a elibera acordul privind folosirea denumirii „15 Decembrie – Zi a Solidarității româno-maghiare”. Argumentul său principal este, cităm: „titulatura propusă (…) poate produce confuzii în raport cu datele realității, care arată că revolta anticomunistă din țara noastră a debutat pe data de 16 decembrie 1989, zi unanim acceptată ca dată de început a Revoluției Române”.
Reaua credință a Secretariatului General al Guvernului este pregnant pusă în lumină de faptul că am aflat mai întâi despre acest argument și despre dezacordul SGG cu numele Asociației noastre indirect: din adresa trimisă de Secretariat, Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. Adresa a fost înregistrată de CNCD la data de 16 ianuarie 2023 și transmisă și nouă, în conformitate cu procedurile. Deci, SGG a comunicat CNCD opiniile sale înainte de a le hotărî și a ni le comunica nouă, deși avea obligația să răspundă la cererea noastră cu circa un an mai devreme, cel mai târziu la 30 ianuarie 2022.

Secretariatul General al Guvernului nu are nici competența, nici pregătirea necesară pentru a stabili „adevărul” cu privire la „data de început” a revoluției. Revine istoricilor stabilirea semnificației acestei date, iar unor actori civici, precum noi, să milităm pentru o interpretare sau alta. Refuzul acordării dreptului de folosire a numelui pe care noi l-am ales reprezintă o încălcare brutală a libertății noastre de asociere garantată prin legislația Statului Român.
Este adevărat că sub umbrela libertății de asociere nu pot fi desfășurate activități contrare valorilor Convenției europene a drepturilor omului. Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a scos de sub protecția Convenției europene activitățile unor asociații care susțineau folosirea violenței sub steagul islamismului; ori promovau antisemitismul; sau propagau extremismul de dreapta. Această listă de „asociații nedemne” nu face decât să sublinieze cât de aberant este actul semnat de Secretarul General al Guvernului, Marian Neacșu, care a blocat acordarea personalității juridice unei asociații gândite să militeze pentru demnitatea Revoluției Române, pentru bunele relații interetnice, pentru promovarea adevărului istoric.

Negarea libertății noastre de asociere prin refuzul acordării dreptului de folosire a numelui șochează nu doar prin actul ca atare, ci și prin maniera în care a fost făcută: prin amânări, prin tergiversări, prin pretexte puerile, prin răsturnarea ordinii firești în emiterea actelor administrative, prin desconsiderarea obligațiilor SGG, prin argumente care desconsideră inteligența noastră. Secretarul General al Guvernului s-a comportat asemenea unui vătaf care consideră drepturile și libertățile fundamentale drept un domeniu asupra căruia își poate exercita arbitrar voința, iar pe solicitanți, demni de dispreț. Un astfel de comportament, inadmisibil, este incompatibil cu demnitatea funcției de Secretar General al Guvernului.
Cerem Prim-Ministrului demiterea domnului Marian Neacșu. Ne adresăm liderilor partidelor de guvernământ PSD, PNL și UDMR să intervină în acest caz de încălcare a libertăților fundamentale de o asemenea gravitate, de o manieră atât de arogantă, în legătură cu subiecte atât de sensibile.”

Semnează membrii fondatori ai asociației: László Tőkés, Gabriel Andreescu, Előd Kincses, Florian Mihalcea, Zsolt Szilágyi

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.