Festivaluri cu tradiție lăsate fără finanțare de administrația județeană PNL

112

USR Timiș ridică semne de întrebare cu privire la modul în care au fost evaluate proiectele cultural-artistice și de tineret înscrise la apelul de finanțare al Consiliului Județean Timiș. O serie de proiecte culturale cu renume au primit punctaj „zero” în urma acestei evaluări, lucru inexplicabil și lipsit de bun simț.

„Evaluare de până acum pare să fi fost făcută din pix. Vorbim aici de bani publici pe care îi acordă Consiliul Județean, dar unde mai multe proiecte au fost depunctate artificial, pe criterii subiective. Noi nu putem vota ceva pe care scrie că evenimente cu renume au valoare artistică zero. Pentru procesul lipsit de transparență sau explicații îi acordăm nota zero lui Alin Nica, pentru că vrem să găsim soluții prin care aceste proiecte să fie evaluate corect”,
transmite Vlad Șendroiu, lider de grup al consilierilor județeni USR.
Hotărârea a trecut la vot, USR împotrivindu-se acestei evaluări netransparente.

Cele mai bizare depunctări sunt cele prin care Festivalul de Film „Ceau, Cinema!”, ROCK LA MUREȘ Festival, ROD Festival-Rod Rural și Concert Simfonic în Peștera Românești au primit zero pentru valoarea culturală/artistică a proiectului, iar Embargo Fest a primit zero pentru claritatea viziunii artistice și caracterul inovator al proiectului.
În timp ce proiecte aflate la a 9-a sau a 10-a ediție au fost excluse de la finanțare, alte proiecte le-au luat locul. „Proiecte aflate la prima sau a doua ediție, au primit finanțare cu punctaj maxim la valoare culturală sau caracter inovator”, a declarat Laura Boldovici, consilier județean USR. Aceasta critică și secretizarea formularelor de evaluare, care ar fi putut oferi transparență cu privire la observațiile membrilor comisiei.
USR Timiș critică abordarea lipsită de transparentă în evaluarea și finanțarea proiectelor cultural-artistice și de tineret. Situația actuală este percepută ca un semn al incompetenței și lipsei de viziune din partea administrației județene PNL, care pare să nu ofere sprijin real și susținut unor evenimente cu impact pozitiv asupra comunității și reputației județului Timiș.