Campanie de preluare gratuită a deșeurilor electrice și electronice

65

În perioada 27 – 31 martie 2023, locuitorii municipiului Timișoara sunt încurajați să se implice activ în protecția mediului înconjurător prin colectarea separată a deșeurilor electrice și electronice.

Primăria Municipiului Timișoara și ECOTIC, împreună cu Sistemul Național de Colectare – Axial Timiș organizează o campanie de colectare de deșeuri de echipamente electrice și electronice (inclusiv becuri și neoane) în Timișoara.
Astfel, în ultima săptămână din fiecare trimestru al acestui an, timișorenii pot să predea spre reciclare echipamentele electrice și electronice vechi și să contribuie în mod activ la menținerea curată a municipiului.
Conform studiului „Obiceiurile populației României cu privire la echipamentele electrice de mici dimensiuni”, dezvoltat de ECOTIC în 2022, 10,5% din echipamentele de mici dimensiuni analizate și care se află în casele românilor sunt păstrate chiar dacă sunt nefolosite sau stricate. Unul dintre principalele motive, invocat de 32% dintre respondenți, a fost necunoașterea modalităților de debarasare.
În acest context, Primăria și ECOTIC pun la dispoziția locuitorilor din Timișoara, soluții de predare spre reciclare:
1) Predare la punctele de colectare:
– Calea Torontalului, nr. 94 (L-V: 9:00-19:00, S: 8:00-16:00)
– Calea Moșniței, nr. 2-4 (L-V: 9:00-19:00, S: 8:00-16:00)
– Strada A. Imbroane, nr. 70 (L-V: 9:00-19:00, S: 8:00-16:00)
– Str. Ovidiu Cotruș, nr. 201 (fosta adresă: Calea Chișodei, Str. Mile Cărpenișan, nr. 3) (L- V: 9:00-17:00, S: 8:00-16:00)
2) Preluarea GRATUITĂ de la domiciliu a deșeurilor voluminoase. Comanda de preluare se va face telefonic la numărul de telefon 0768 250 250 (între orele 8:00-16:00).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.