1.2 C
Timișoara
sâmbătă 23 noiembrie 2024

Record de public la Teatrul Maghiar din Timișoara

Stagiunea 2015-2016 a adus peste 12.500 de spectatori la spectacolele  Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely”, stabilindu-se astfel un nou record de public  al instituției. „Detalii naive, total lipsite de profunzime din viaţa şi moartea unor spectatori”, în regia lui Radu Afrim, a fost votat de spectatori drept cel mai bun spectacol al stagiunii. Simó Emese  și Csata Zsolt, respectiv Borbély B. Emília și Aszalos Géza au fost desemnați  cei mai buni actori ai stagiunii de către trupă și de public. Actorii Teatrului Maghiar au început deja repetițiile pentru coproducția internațională care va deschide următorul sezon teatral.

Cu 12.552 de spectatori la cele 146 de reprezentații ale stagiunii, Teatrul Maghiar „Csiky Gergely” a realizat un indice de ocupare a sălii de 84%, cu cel mai mare număr de bilete și de abonamente Kultcard vândute într-o stagiune. La cele 19 spectacole ale Festivalului Euroregional de Teatru TESZT 2016 au venit 2.524 de spectatori.

În stagiunea 2015-2016, Teatrul Maghiar din Timișoara a propus publicului său opt premiere: „Guppi” (2 octombrie), „Hair” (29 noiembrie), „Zi-i”  (20 decembrie), „Detalii naive, total lipsite de profunzime din viaţa şi moartea unor spectatori” (12 februarie), „Pace în Itaca” (17 aprilie), „Maghiar” (22 mai), „Frați de cruce” (8 iunie) și spectacolul pentru copii „Scufița roșie” (14 iunie).

Au fost menținute în repertoriu 13 producții teatrale din stagiunile trecute (Gardenia,  Mady-baby, Zâna cu șapte capete,  7/7,  Incendii, Noditza, Moliendo Café, Testosteron, Niște fete, Opera cerșetorilor, Noroc cu laptele, Oameni și șoareci și Manipulări) și tot atâtea spectacole ale altor companii au fost invitate, pe parcursul stagiunii, la Timișoara.

Spectacolele Teatrului Maghiar din Timișoara au fost prezente în importante festivaluri internaționale.  „Incendii”, de Wajdi Mouawad, în regia lui Radu Alexandru Nica, a fost evenimentul cel mai apreciat al Festivalului Teatrelor Maghiare de la Kisvárda . „7/7”, spectacolul coregrafei Baczó Tünde, a fost invitat la  Gala Star din Bacău, la  Zilele Maghiare  Partium de la Satu Mare, Festivalul Internațional Shakespeare, la Craiova,  STEPS – Festival Internațional de Dans Contemporan în Cluj și Dance Movement Theatre, în Gheorgheni. „Manipulări”, spectacol realizat de Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara în coproducție cu trei prestigioase companii est-europene, Via Negativa (Slovenia), Asociația MASZK (Ungaria) și Teatrul Kosztolanyi Dezso (Serbia), în regia  lui Bojan Jablanovec, a fost jucat la festivalurile Infant/Novi Sad, Thealter/Szeged, Ex Ponto/Ljubljana, apoi la Desiré Central Station în Subotica, pe scena Il Teatro Nudo di Teresa Pomodoro, Milano, și în Festivalul Teatrelor Profesionale din Vojvodina. „Opera cerșetorilor”, spectacolul lui Kokan Mladenovic, a fost aplaudat la Colocviul Teatrelor Minoritare/ Gheorgheni, în Festivalul Național de Teatru la București și la Festivalul de Teatru Clasic din Arad.

Cu Moliendo café, spectacol regizat de Silviu Purcărete, actorii timișoreni au participat la Festivalul Național de Teatru  din București și la Festivalul Eurothalia, în Timișoara. Au avut parte de festivaluri și spectacolele dedicate copiilor: „Noroc cu laptele”, „Noditza” și „Zâna cu șapte capete” au participat  la FUX Fest în Oradea, iar primul dintre ele a fost prezent și la Festivalul Internațional de Teatru de Animație din București. Teatrul Maghiar „Csiky Gergely” s-a implicat organizatoric și în alte evenimente culturale importante pentru comunitatea timișoreană: Festivalul Artelor Performative, Zilele Filmului Maghiar, Conferința Diaspora, In memoriam Csávossy György.

Palmaresul Teatrului s-a îmbogățit cu importante premii. Spectacolul „Incendii” a fost distins cu Premiul Orașului Kisvárda și cu Premiul de Excelență al festivalului. „Noditza” a fost desemnat drept Cel mai  bun spectacol de către Juriul de Copii al Festivalului din Oradea și a primit Premiul Fux Pal pentru decor. Artistul vizual Benedek Levente și actorul Vass Richárd sunt în acest an laureații Trofeului Pro Cultura Timisiensis.

Finalul stagiunii a fost marcat de o altă ceremonie însemnată pentru viața comunității noastre teatrale. Prin votul publicului, respectiv al posesorilor de abonamente KultCard și al jurnaliștilor,  Borbély B. Emília și Aszalos Géza au primit premiile pentru Cei mai buni actori ai stagiunii. Trupa de actori și-a acordat voturile pentru titlul de Cea mai bună actriță/ Cel mai bun actor tinerilor colegi Simó Emese și Csata Zsolt. Simona Croitoriu a reușit performanța de a fi Cel mai fidel spectator al stagiunii. Spectatorii și-au ales spectacolul preferat, cel dedicat chiar lui: „Detalii naive, total lipsite de profunzime din viaţa şi moartea unor spectatori” a primit cele mai multe voturi.

„A fost, realmente, o stagiune densă și deosebită, deopotrivă din perspectiva experiențelor teatrale pe care le-am oferit publicului nostru și din cea a experiențelor noastre actoricești în lucrul cu regizorii și cu actorii colegi din alte teatre. Cu o ediție–hit  a Festivalului TESZT, care s-a impus ca un eveniment de referință pe harta festivalieră europeană. Cred că a fost o stagiune a performanțelor, în care și publicul a fost performer”, a subliniat directorul Teatrului, actorul Balázs Attila.

Actorii Teatrului Maghiar din Timișoara au început deja repetițiile pentru spectacolul care va deschide următoarea stagiune, o coproducție internațională în regia lui Hajdu Szabolcs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

FOTO-VIDEO | Noul Cinema Studio, cel de-al treilea cinematograf de artă reabilitat de Municipalitate, se va deschide curând!

Cinema Studio se va deschide în weekendul 6 - 8 decembrie! Primul film de vizionat este intitulat TWST: Things We Said Today, semnat de...

Simpozion Științific Internațional „Young People and Multidisciplinary Research in Applied Life Sciences”

Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara (USVT) a organizat celei de-a IX-a ediții a Simpozionului Științific Internațional „Young People and Multidisciplinary...

Citește și :