10.1 C
Timișoara
joi 28 noiembrie 2024

Mai mulți comercianți controlați de inspectorii de la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor, au fost amendați | FOTO-VIDEO

Zece firme din Timișoara și patru din Sânandrei la care au fost găsite grave nereguli în ceea ce privește igiena și siguranța alimentară. Câteva dintre ele au fost închise temporar. Au fost date amenzi în valoare de 96.000 de lei.

„Au fost controlați S.C. CASA DEL’AMORE SRL, S.C. MORCOVUL ZURLIU SRL (magazin mixt),S.C MEGA IMAGE SRL (zona Lipovei), CARARE SILVIU ÎNTREPRINDERE FAMILIALĂ (magazin mixt), S.C. LERA’S BISTRO SRL(fastfood Piața Unirii) S.C. ARTIMA SRL(zona Lipovei), S.C. GOURMET CUPCAKE SRL ( sushi master Lipovei), S.C. COSMIN LUCA LUX SRL (magazin mixt), S.C. COMIDA Y FRUTA SRL (aprozar), S.C. ANDRA &BOGDAN FOOD SRL din Timișoara și S.C. ORECS EXTRA PAN SRL (patiserie), S.C. GOMEZ FOOD SRL (fastfood), S.C. AVIS RESTAURANT SRL și S.C. D&M COFFEE LOUNGE SRL din Sânandrei”, au transmis cei de la OPC.

Pentru neregulile constatate, comisarii timișeni au aplicat 15 amenzi contravenționale, în valoare totală de 96.000 de lei și 5 avertismente.

Inspectorii au dispus oprirea definitivă de la comercializare a produselor alimentare neconforme și oprirea temporară a prestării de servicii, până la remedierea deficiențelor, pentru 5 unități, respectiv S.C. LERA’S MAR BISTRO SRL, S.C. ANDRA & BOGDAN FOOD SRL din Timișoara și S.C. ORECS EXTRA PAN SRL, S.C. GOMEZ FOOD SRL, S.C. AVIS RESTAURANT SRL, S.C.D&M COFFEE LOUNGE SRL din Sânandrei.

Mai mult, a fost dispusă închiderea pe o perioadă de 6 luni pentru o unitate din Timișoara, respectiv S.C. COMIDA Y FRUTA SRL.

Problemele constatate sunt următoarele:

  • utilizarea unui spațiu de fabricație insalubru cu echipamente ruginite
  • comercializarea unor preparate fără data preparării
  • neutilizarea unor produse profesionale de igienizare a spațiilor și utilajelor
  • nerespectarea condițiilor de depozitare
  • comercializarea unor legume și fructe depreciate
  • utilizarea unor cuptoare, neigienizate corespunzător și a unor tăvi arse
  • existența infiltrațiilor și a mucegaiului în spațiul de producție și de vânzare
  • folosirea unei vitrine frigorifice care nu asigură, produselor, temperatura prescrisă de producător
  • existența la comercializare a unor produse recepționate vrac și revândute preambalate individual, fără elemente de identificare/caracterizare
  • utilizarea unor vitrine frigorifice neigienizate corespunzător
  • folosirea unor materii prime lipsite în totalitate de elemente de identificare/caracterizare
  • comercializarea unor produse alimentare cu data limită de consum depășită și a unor produse alimentare cu urme de mucegai
  • produse fără informare a conținutului alergen
  • materii prime cu modificări organoleptice fructe și legume depreciate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Un medic de excepție din Timis s-a stins. A fost fondatorul ,,Patronatului Medicilor de Familie” din județ

"Cu profund regret, Patronatul Medicilor de Familie Timis anunta trecerea in nefiinta in data de 28 noiembrie 2024 a colegului nostru, Dr. Sarbovan Vlad...

Doi tineri au incendiat o casă în Timiș, duminică în amiaza mare

Doi tineri au incendiat în miezul zilei o casă din Lenauhaim! S-a întâmplat chiar în ziua alegerilor, în jurul amiezii.  Este vorba despre o casă...

Citește și :