„Sora soarelui, lumina stelelor” va avea loc în premieră marți, 21 februarie, de Ziua Internațională a Limbii Materne. Ideea spectacolului a fost propusă de Tar Mónika, actriță la Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely din Timișoara. Împletind baladele populare maghiare cu baladele lui Arany János, spectacolul are o atmosferă cu totul specială.
Sub conducerea regizorală a lui Balázs Attila, Tar Mónika reconstituie din punct de vedere cultural unul dintre cele mai autentice genuri de literatură, cu mare fler și naturalețe, fie că este vorba despre baladele populare care au supraviețuit în numeroase versiuni, precum „Júlia, fecioara prea-frumoasă” sau „Meşterul Manole”, fie despre baladele scrise de Arany, precum cunoscuta „Doamna Ágnes”.
Arany János s-a născut în 1817 la Salonta și a fost cel mai mare poet epic maghiar. A scris peste 40 de balade, traduse în peste 50 de limbi și este una dintre personalitățile cele mai importante ale literaturii maghiare.
Misterul specific al baladelor, precum și temele și trăsăturile caracteristice genului, nu sunt doar revigorate prin acest spectacol, ci sunt aduse într-un cadru interpretativ complet nou. Datorită muzicii tânărului compozitor Balázs Márk și animației create de Bálint Hunor, spectacolul construiește un sistem complex de simboluri în jurul figurii interpretei. „Sora soarelui, lumina stelelor” reușește să recreeze lumea baladei și simbolurile ei definitorii, nu doar la nivelul textului interpretat, ci și prin muzică și vizualitate (coregraf: Szekrényes László de la „M Studio”, Sf. Gheorghe, decor: Albert Alpár).
Premiera spectacolului va avea loc marți, 21 februarie, iar a doua reprezentație va avea loc a doua zi, 22 februarie, de la ora 19.00 în Sala Studio. Biletele pot fi achiziţionate de la Casa de Bilete a Teatrului (strada Alba Iulia nr.2, de luni până vineri între 13:00-19:00) sau online pe www.ticket.tm-t.ro
Spectacolul va fi supratitrat în limba română.