Zeci de timișoreni au alergat sâmbătă dimineață pentru înființarea primului spital de oncologie pediatrică, ce va fi construit la București. Startul a avut loc la Pădurea Verde din Timișoara. Participanții au venit într-un număr generos ca să ajute la înființarea spitalului. Alergătorii veniți din Hunedoara, Vâlcea, Timiș și Mureș au fost așteptați de către organizatori cu apă și banane pentru stimularea energiei. Pentru a atinge cifra de bani necesară acestui spital, fondurile au fost adunate din peste 10 orașe din țară. Alergarea simbolică a început din fața grădinii zoologice și nu a impus o anumită limită de distanță sau de timp. Fiecare participant a alergat cât a putut. Adulți, adolescenți și chiar copii au susținut acest proiect pentru a da o mână de ajutor copiilor bolnavi de cancer. Deviza acestui proiect a fost: ”Ne-am propus să clădim acest spital om cu om și leu cu leu”.
Pentru participanți organizatorii au propus următorul traseu:
– pentru cei care vor să alerge simbolic pentru cauză-2 km pe drumul pietruit
-traseul pentru alergătorii amatori sau profesioniști, care au dorit să îmbine plăcerea de a alerga cu posibilitatea de a strânge fonduri pentru spitalul copiilor a fost de 4-6 km.
Izabela Drăgilă, organizatoarea proiectului demarat la Timișoara, a venit cu mai multe detalii: ”În această lună avem chiar un an de când alergăm pentru spitalul copiilor. Timișoara a apărut pe harta orașelor care aleargă pentru spitalul copiilor în iulie 2015. Alergăm în fiecare lună pentru construirea primului spital de oncologie pediatrică din România. După prezența oamenilor ne dăm seama că suntem pe drumul cel bun. Încercăm să strângem banii aceștia ”leu cu leu și om cu om”. Până în momentul de față, la Timișoara s-au strâns 24.596 de lei din întâlnirile noastre lunare, în care alergăm și dintr-o campanie de strângere de monede. Alergăm simultan în 12 orașe din țară. Ne întâlnim în prima sâmbătă din lună la ora 9.00. Timișorenii au fost alături de noi încă din prima lună”.
Coordonatoarea voluntarilor, Vascu Claudia, s-a alăturat campaniei ”Alerg pentru Spitalul Copiilor” și speră ca în urma întrecerii simbolice de sâmbătă să se strângă o sumă importantă pentru micuții bolnavi de cancer.
Pentru a participa alergătorii au fost nevoiți să se prezinte la linia de start și să doneze minim un leu pentru cauză. Alergarea a avut loc în intervalul de timp 9.00-12.00.