Formațiunea politică formată prin alianța dintre liberali și democrați este destul de mulțumită după alegerile locale. ALDE a reușit, în opinia liderilor săi, să îndeplinească cam 70 la sută din ce și-a propus. Faptul că au reușit să impună un vicepreședinte de consiliu județean, prin persoana lui Traian Stancu, spun ei că este dovada că protocolul de colaborare stabilit cu PSD-ul și PMP va funcționa bine în următorii patru ani.
Conducerea CJT a rămas aceeași ca la prima propunere. Iar boicotul PNL-ului nu a făcut decât să amâne cu o săptămână realitatea politică a județului. Acest scrutin nu face decât să arate o radiografie a ce va fi la toamna, la alegerile parlamentare. Atunci ar trebui să realizeze un scor și mai bun, sunt de părere liderii ALDE Timiş.
În perioada imediat următoare vor urma ședințe de analiză și evaluare a activității tuturor organizațiilor din județ. Votanții au ales 83 de consilieri în toate localitățile din județ și un număr de 5 viceprimari. Iar în localitățile Traian Vuia și Topolovățul Mare au câștigat chiar postul de primar. Cât despre conducerea locală, ALDE asigură electoratul că până în 2017 nu se fac alegeri pentru funcțiile de conducere în organizație.
Consilierul local Ilare Bordeașu a mulțumit tuturor cetățenilor timișoreni ce au votat și a promis că va acționa doar în interesul lor. Va colabora cu orice formațiune politică dacă are de câștigat cetățeanul. Deja a început să ia la pas cartierele defavorizate ale orașului să vadă realitatea mai puțin plăcută. Consilierul a promis că nu va vota nici un proiect ce nu respectă termenul legal și vin în ultima zi. Pretextul că urgența este în interesul local nu va sta în picioare în fața dânsului. Cu siguranță nu va primi aprobarea sa nici o hotărâre ce nu vine la timp.