La o lună după încheierea alegerilor locale din 5 iunie, liberalii timişeni revin la luptă. Au început pregătirile pentru organizarea campaniei electorale în vederea obţinerii locurilor din Parlament. Unul dintre liderii PNL Timiş, Nicolae Robu, nu vrea să divulge, cel puţin momentan, care dintre liberali şi-ar dori să devină senator sau deputat. Ce ştim sigur este că doritorii au la dispoziţie o lună pentru a se decide.
„Am decis în Biroul Politic Judeţean ca termenul de depunere a candidaturilor pentru competiţia internă pentru lista de candidaţi să fie finalul lunii iulie, 31 iulie 2016. În această perioadă, toţi colegii aspiranţi la un loc pe listă, trebuie să îşi depună candidatura. Noi vom face, în septembrie, deliberarea de rigoare, ierarhizarea lor şi vom face cunoscută propunerea PNL Timiş către Biroul Politic Naţional”, a declarat Nicolae Robu.
Ce trebuie să ştie liberalii care doresc să ajungă în Parlament este faptul că liderii filialei PNL Timiş nu au de gând să accepte nicio amânare de depunere a candidaturilor.
„Am hotărât ieri ca termenul să fie rigid. După 31 iulie, noi, PNL Timiş, nu mai acceptăm candidaturi. Decizia asupra configuraţiei finale a listei aparţine Biroului Politic Naţional. Din filiala Timiş nu o să plece nimeni pe listă după 31 iulie”, a reiterat Robu.
Aşadar, numele celor care vor intra în lupta pentru un scaun de parlamentar le vom afla abia la toamnă. În luna noiembrie vor avea loc alegerile pentru Camera Deputaţilor şi Senatul României.