10.1 C
Timișoara
joi 28 noiembrie 2024

Un nou candidat la Primăria Timișoara! Liberalul crede că are șanse bune să câștige competiția internă și apoi alegerile din 2024 

Liberalii se pregătesc să devină competitori de temut pentru useristul Dominic Fritz la alegerile locale de anul viitor. După anunțarea candidaturii lui Cosmin Tabără, acum a apărut o nouă opțiune pentru liberali în bătălia pentru Primăria Timișoara.

Este vorba de Sorin Supuran, un om de afaceri de calibru și fost primar, la începutul anilor 2000, al localității Biled.

„Am luat această decizie în cadru intern, statutar al partidului, pentru că experiența mea profesională și în administrație mă califică să fiu unul dintre liberalii care își asumă o candidatură internă care poate fi jurizată sau nu, de colegi. Procedura statutară prevede niște etape de jurizare și urmează să vedem dacă întrunesc, la finalul acestei perioade de lobby intern, de susținere a moțiunii, dacă mă calific. Eu am prezentat moțiunea, programul… Este un program legat de viziunea mea asupra dezvoltării Timișoarei, a problemelor cu care se confruntă și tot ce trebuie făcut pentru oraș„, a precizat Sorin Supuran.

Deocamdată, numele său nu apare în niciun sondaj comandat de PNL Timiş până în prezent şi asta deoarece colegii din partid nu i-au cunoscut intenţia de a candida.

Sorin Supuran a fost şef al ARR şi ARR Timiş, dar şi la Societatea de Transport Public Timişoara. A fost consilier judeţean, consilier parlamentar şi a ocupat funcţia de primar în localitatea Biled în perioada 2000-2005.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Un medic de excepție din Timis s-a stins. A fost fondatorul ,,Patronatului Medicilor de Familie” din județ

"Cu profund regret, Patronatul Medicilor de Familie Timis anunta trecerea in nefiinta in data de 28 noiembrie 2024 a colegului nostru, Dr. Sarbovan Vlad...

Doi tineri au incendiat o casă în Timiș, duminică în amiaza mare

Doi tineri au incendiat în miezul zilei o casă din Lenauhaim! S-a întâmplat chiar în ziua alegerilor, în jurul amiezii.  Este vorba despre o casă...

Citește și :