5.1 C
Timișoara
vineri 22 noiembrie 2024

Sorin Grindeanu, audiat la DNA în calitate de martor în dosarul directorului CFR SA, un apropiat al ministrului transporturilor

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a fost audiat marți ca martor la DNA în dosarul de corupția al directorului CFR SA, au declarat pentru G4Media.ro surse judiciare. Grindeanu nu a răspuns până la acest moment la mesajul reporterului G4Media.

Procurorii DNA au început luni urmărirea penală față de Alexandru Ion Simu, directorul companiei de stat CFR SA, și Petru Cesa, director în companie, acuzați de instigare la abuz în serviciu și instigare la uzurparea funcției, potrivit unui comunicat al instituției.

DNA îi acuză pe cei doi că au trucat numirea lui Simu la conducerea companiei și au concediat o angajată pe care o bănuiau că ar fi transmis către ziariști detaliile ilegalității.

În decembrie 2021, la începutul mandatului de ministru al lui Sorin Grindeanu, Ion Simu, fost şef al Regionalei CFR Infrastructură Timișoara, a fost numit la șefia CFR SA, potrivit Economedia.

Potrivit publicaţiei Pressone, Simu, membru PSD Caraş Severin ar fi contribuit la transportul membrilor de partid la marele miting PSD din vara anului 2018. Atunci, Simu ar fi decis suplimentarea garniturilor spre București, pentru a aduce în Capitală participanți la miting.

Sursa: https://www.g4media.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :