Timișenii, firmele, unitățile administrativ – teritoriale și organizațiile care interacționează cu administrația județeană vor avea la dispoziție o platformă de colaborare digitală. Aceasta va încorpora și un modul de plăți online. Consiliul Județean a semnat contractul zilele trecute, acesta fiind atribuit în urma unei licitații publice Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare în Informatică din București.
Serviciile se ridică la puțin peste 1.2 milioane lei, finanțarea fiind asigurată prin intermediul fondurilor europene. Societatea contractată are la dispoziție nouă luni pentru a realiza platforma.
Trebuie spus că aceasta este complementară celei prin care se digitalizează procesele interne ale instituției, aflată deja în lucru și finanțată din surse bugetare proprii.
Soluția informatică de interacțiune digitală cu beneficiarii și partenerii Consiliului Județean are ca scop reducerea timpilor alocați, cât și oferirea unui mediu prietenos de relaționare. Funcționalitatea platformei va permite logarea mai multor tipuri de utilizatori, cetățeni, primării, instituții subordonate, deconcentrate, universități etc.
Printre altele, utilizatorii vor putea să programeze întâlniri video sau să primească răspunsuri automate la întrebările uzuale prin intermediul unui chatbot. lnteroperabilitatea cu sistemul financiar intern al instituției va permite, prin operatori dedicați, plata online a taxelor, impozitelor, cât și alocarea diferitelor sume cuvenite către utilizatori, cu monitorizarea acestora în timp real.
„Dincolo de simplificarea interacțiunii cu partenerii noștri, am gândit soluția tehnică în așa fel încât să poată fi multiplicată la nivelul altor UAT-uri, asigurând într-o primă etapă posibilitatea de a folosi platforma ca utilizatori, apoi posibilitatea de interconectare. Cu cele două sisteme informatice, în momentul în care vor fi puse în funcțiune, putem spune că deschidem un nou capitol în administrația județeană. Va însemna o schimbare substanțială în bine ce va fi resimțită în mai toate procesele interne și externe ale instituției”, a subliniat administratorul public al județului, Marian Constantin Vasile.
Vă reamintim, Consiliul Județean Timiș a câștigat o finanțare pe fonduri europene de aproape trei milioane de lei pentru platforma în discuție. Dincolo de aceasta, o altă componentă importantă a proiectului prevede retrodigitizarea arhivelor instituției. Mai exact, vor fi scanate și arhivate electronic aproximativ 900.000 de pagini, 180 metri linari de arhivă. În acest caz, contractul urmează a fi semnat zilele următoare, licitația aflându-se pe final, în perioada de depunere a contestațiilor.