• Pamflet antinostalgic

Tocmai cînd ne pregătim să comemorăm eroii Revoluției de la Timișoara la a 3-a tembeliziune a văranului informator, dar prima la împrăștiat lături comunistoide, apare în noaptea zilei de 15 decembrie o relicvă vie din neamul Ceaușeștilor, ajunsă după Revoluție profesor universitar emerit de limba rusă, limba în care a fost crescută, date fiind peregrinările diplomatice bolșevice ale tatălui Marin.

Sub privirile îngăduitoare ale celui care gâ(d)tuiește subtil adevărul despre orice, după indicațiile patronului securist, frumușica babetă comunistă debordează informații despre viața personală dar nu uită să vâre, din când în când, și informații generale: de exemplu, cât de buni, generoși și prietenoși erau românii în ”iepoca de aur” păstorită de unchiul ei Nicolae și de mătușa Lenuța, spre deosebire de răutatea și egoismul celor care trăiesc în ziua de azi. Omagierea ei perfidă atinge culmea când îl laudă pe verișorul primar Nicu, în opinia ei cult și omenos, dar și timid din fire. După ce ne mărturișește cât l-a iubit, cum l-a sprijinit, protejat, găzduit pe victima Revoluției, Nicu cel prigonit și nedreptățit, își dă măsura caracterului când povestește că atunci când și-a aniversat ziua de naștere (împlinise 40 de ani) timidul Nicu a stat sub geamurile apartamentului și a ascultat melodiile cântate la petrecere. Verișoara iubitoare și protectoare nu-l invitase la sărbătoare pentru că avea alți invitați nedornici să-l vadă pe, acum, hăituitul fiu al dictatorului mort. Când Ceaușescu cel timid i-a relatat ulterior rudei apropiate scena, întâmplarea cu oftatul sub ferestre, aceasta i-ar fi spus că trebuia să urce la distracție. Halal iubire de verișoară primară! Și iată cum, luând-o la vale cu povestitul nostalgic, doamna-n cauză se autoprinde cu mâța ipocriziei caracteriale în sacul generos al propagandei postceaușiste!

Multe ar fi de spus pe seama cascadei de semiadevăruri, a se citi minciuni tipice stilului comunist, aruncate în media, de către această elegantă și bună de gură babă ceaușistă, încă din vara anului trecut cu complicitatea gâdelui șef și a unei sosii, tip ”sărmăluță”, trimis în misiune pe la alte posturi tembelizatoare. A le comenta mai mult ar însemna să întinez memoria tuturor celor care au suferit cumplit în comunism.

Mă opresc, scârbit și revoltat la culme, că astfel de manipulări nostalgice sunt posibile tocmai în aceste zile, când ne plecăm în fața eroilor Revoluției române!