O nouă comunitate de tinere feministe în Timișoara: W.I.S.E.

567
????????????????????????????????????

În acest sfârșit de săptămână, cu prilejul încheierii proiectului FEM, al asociației SPICC, un proiect de formare și educație non-formală a tinerilor, care a vizat un aport de cunoaștere adus acestora în domeniul egalității de șanse și de gen, au avut loc 2 evenimente:

1. A fost lansată a doua ediție a agendei culturale de gen HerStory, ce prezintă 366 de microbiografii ale unor personalități feminine naționale și internaționale, care și-au adus aportul la dezvoltarea umanității prin știință, afaceri, literatură, sport, politică și civism sau artă și care se pot constitui în modele de urmat pentru tânăra generație. La realizarea agendei au colaborat elevele: Asultani-Hansmann Natalia, Bejenaru Daria, Brașoveanu Ana, Domuța Alessandra, Iacobanu- Bălan Cassandra, Inași Alexia, Kolla Isabella, Megheș Alehandra, Nămoloiu Julia, Popovici Cristina, Puiu Raluca, Rusu Ana, Wasicsek Sara.

2. A fost constituită comunitatea W.I.S.E. (Women, Innovation, Solidarity, Equality), o comunitate de 30 de tinere liceene, determinate să militeze pentru egalitate de șanse și de gen, de la 10 licee: Colegiul Național „Constantin Diaconovici Loga”, Liceul Teoretic „Vlad Țepeș”, Liceul Teoretic „Jean-Louis Calderon”, Liceul de Artă „Ion Vidu”, Liceul Teoretic Nikolaus Lenau, Liceul Tehnologic Electrotimiș, Colegiul Național Bănățean, Liceul de Arte Plastice, Liceul Teoretic Recaș, Colegiul Tehnic „Emanuil Ungureanu”.

????????????????????????????????????

Comunitatea W.I.S.E. și-a realizat propria pagină de Facebook și propriile elemente identitare și poate fi accesată aici: https://www.facebook.com/profile.php?id=100087192376695.

Urmăriți-le, în curând vor deveni o voce!
FEM a reprezentat un mentorat. O echipă experimentată a format o tânără echipă, pregătind-o să ducă mai departe ștafeta militantismului pentru o societate mai bună, mai tolerantă, mai inclusivă și mai dreaptă, care să facă auzite vocile femeilor.
La final de proiect, am întrebat tinerele de ce cred ele că este nevoie de feminism. Iată câteva răspunsuri:
Ana B., 15 ani: Avem nevoie de feminism pentru că oamenii spun că drepturile femeilor sunt egale cu drepturile bărbaților, dar în realitate și în societate egalitatea nu există. În mare parte suntem văzute ca îngrijitoare, nu ca femei.
Petra M., 16 ani: Eu consider ca avem nevoie și vom avea nevoie întotdeauna de feminism.
Este un lucru esențial și necesar în viața de zi cu zi, deoarece încă nu există equal pay, nu toata lumea este tratată la fel în aceleași situații, iar femeile încă NU au aceleași drepturi cu bărbații.
Sigur, pe hârtie sunt aceleași, dar când vine vorba sa fie puse în practică, nu. Fetele și băieții încă sunt crescuți în așa fel încât sa aibă prioritar diferite valori, valori care, părerea mea, nu ar trebui clasificate ca fiind pentru „fete” și pentru „baieți”. Totodată, multe femei ÎNCĂ se luptă pentru drepturi pe care oricine ar trebui să le aibă și sunt firești, ba chiar fără unele dintre ele nu poți trăi. Nu cred că toate aceste probleme vor dispărea peste noapte și de aceea încă avem nevoie de feminism.
Alexia I., 15 ani: Consider că avem nevoie de feminism, deoarece femeile nu au drepturi egale cu bărbații nici până în ziua de azi; femeile suferă foarte multe abuzuri, discriminare și marginalizare.
Selena P., 15 ani: Avem nevoie de feminism pentru a stabili egalitatea și pacea în lume.
Ana R., 16 ani: Cred că prezența feminismului în viața noastră este una extrem de importantă, atât pentru femei cât și pentru bărbați, deoarece este, după părerea mea, cel mai bun  mod prin care putem să ripostăm împotriva violenței fizice și verbale, a rasismului, a homofobiei, etc. Pe scurt, feminismul este o cale prin care putem ajunge la o viață civilizată.
Julia N., 18 ani: De ce e feminismul important? Repetăm aceleași răspunsuri la întrebarea asta de zeci de ani. Fiindcă nu pot să merg pe stradă, indiferent de oră, zonă sau companie, și să mă simt în siguranță. Fiindcă daca ies în oraș într-o seară și dansez, primesc din start eticheta de „curvă”. Fiindcă am fost scoasă din clasă, fiindu-mi încălcat dreptul la învățătură, ca să mi se atragă atenția asupra faptului că purtam fustă. Fiindcă la 14 ani am încetat să mănânc sau să mă uit în oglindă timp de doua luni, pentru că nu mă conformam standardelor de frumusețe care erau proiectate asupra mea. Fiindcă prietenii mei baieți devin inconfortabili când le spun că-i iubesc și propriile lor sentimente sunt sistematic reprimate. Fiindcă egalitatea de gen nu există încă nicăieri în lume. Fiindcă meritam cu toții să fim eliberați de normele patriarhale învechite (care ne dictează valorile de sute de ani) și să fim egali.
Absența egalității de șanse este resimțită de către tinere ca o absență a egalității în drepturi.
Feminismul, cu componenta lui militantă, devine astfel o modalitate de accedere la justiție socială, la siguranță, la o viață echitabilă, mai bună, la o viață „civilizată”.

„Sunt răspunsurile fiicelor noastre, temerile și nesiguranțele lor. Nevoia acută de echitate în viața lor e prezentă la cele mai multe dintre ele: întrebate, în cadrul unui chestionar, dacă în România există egalitate de șanse, 99% dintre ele au răspuns NU.
Noi le vom sta aproape fetelor noastre, pregătite oricând să le ajutăm să devină propriul lor far, arhitectele propriei deveniri, să-și transforme visele în viziuni și viziunile în realitate. Dar acest lucru este posibil doar într-o societate care sprijină aceste demersuri, permițându-le fetelor să-și construiască un viitor în care potențialul lor să fie pe deplin valorificat, recunoscut și respectat”, susține Simona Ionescu, președinta Asociației SPICC.

Proiectul FEM este finanțat de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte.
Sponsori: Sensidev, Toluna, iFort;
Parteneri: AFTM, Szalt, Timișoara Express, Kabaitan, Liceul Teoretic „Vlad Țepeș”, Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul UPT

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.