Se prelungește, cu o săptămână, închiderea accesului publicului în Parcul Botanic

63

Primăria Timișoara realizează, pentru prima dată, un sistem inteligent de iluminat public în Parcul Botanic. Ordinul de începere a lucrărilor a fost dat în data de 11 iulie 2022, iar durata acestora este de 6 luni.

Pentru siguranța cetățenilor, pe timpul lucrărilor efectuate până acum a fost închis accesul publicului până în data de 28 octombrie 2022, inclusiv. Constructorul a cerut astăzi, în cadrul unei ședințe de evaluare a stadiului lucrărilor, ca pentru siguranța cetățenilor să fie prelungită perioada în care accesul publicului este închis.
A fost aprobată prelungirea închiderii accesului publicului cu o săptămână, până în data de 4 noiembrie 2022, inclusiv.
Proiectul prevede instalarea a 219 stâlpi de iluminat public și extinderea sistemului de iluminat pe o lungime de 3400 de metri liniari. Prin proiect se vor executa următoarele:
realizarea unei rețele electrice subterane (LES), alimentarea rețelei electrice nou proiectate, montarea stâlpilor de susținere a corpurilor de iluminat, montarea corpurilor de iluminat pietonal și implementarea unui sistem de telegestiune cu dimming la nivel de punct luminos.
Astfel, se reduce consumul de energie electrică, se realizează un iluminat corect al parcului, adaptat la funcțiunile spațiului public, pentru creșterea confortului și siguranței celor care îl traversează.
Corpurile de iluminat utilizate sunt de tip felinar și distribuie lumina descendent. Partea de sus a acestora e obturată, reducând poluarea luminoasă. Fiecare dintre acestea este prevăzut cu sistem de reglare a intensității luminii. Astfel, aceasta poate fi reglată atât pentru reducerea consumului de electricitate, dar și pentru a nu perturba biodiversitatea mediului natural în care sunt amplasate.
Valoarea totală a contractului este 2.082.413,26 lei fără TVA. Executant – Elby Energy Projects SRL.
Proiectul este finanțat în cadrul Programului Operațional-Regional 2014-2020, contribuția Primăriei Municipiului Timișoara fiind de 2%, reprezentând cofinanțarea acestuia.