Timișoara se poate lăuda cu un patrimoniu de peste 14 000 de clădiri, care într-un fel sau altul, sunt considerate monument istoric. Fie, luate fiecare în parte, au ceva interesant de spus celui ce știe să le asculte, fie sunt concentrate într-un areal care are valoare ca întreg, greu de desfăcut pe bucăți componente. Toate stilurile artistice se pot găsi în perimetrul câtorva pași făcuți în jurul unui obiectiv. De la barocul atât de bine imprimat în conștiința burghezilor din secolului XVIII, până la greu definibilul, dar ușor perceptibilul Jugendstil. Orașul nostru are și clădiri reprezentative pentru curentul neo-românesc dar și accente de cubism sau minimalism se pot găsi aproape la tot pasul.
Urbea nu are prea multe piețe reprezentative nici măcar în zona centrală. Cele trei piețe cu o oarecare încărcătură istorică au fost recent reabilitate. Prin scoaterea circulației din aceste locuri și prin lăsarea lor în stăpânirea totală a pietonilor, s-a vrut o ridicare valorică a orașului. E drept că de ceva vreme sunt vizibile grupuri de turiști veniți de aiurea. Sunt ușor de recunoscut după multitudinea de aparate fotografice și după un ghid ce le furnizează informații de bază. Aici începe necazul lor. Nu prea au mare lucru de imortalizat.
Prin „defrișarea” din Piața Primăriei Vechi au ieșit și mai mult în evidență zidurile coșcovite, tencuiala căzută sau geamurile de zeci de modele pe aceiași fațadă. Există regulamente, hotărâri de consiliu local ce reglementează aspectul imobilelor. Și ce folos? Cine se încurcă să le respecte? Sunt organe îndrituite să aplice corecții. Nu le aplică. Ori deloc ori de vor să facă ordine o fac discreționar și după ureche.
De mai mult de doi ani ar fi trebuit sa dispară sutele de mii de kilometri de cabluri de tot soiul ce atârnă haotic de toți stâlpii și toate clădirile. Primăria amenință că va face ordine. Ei ași, poate altă dată.
Exemplele de practică eronată în domeniu sunt la tot pasul. Doar un rău voitor nu le vede. Oricine poate vopsi o poartă ce nu-i aparține în orice culoare posibilă, de se mira vițelușul. În cel mai fericit caz va plăti o amendă simbolică. Ferestre din plastic în culori trăsnite, dar mai ales alb. Reclame aruncate ca nuca în perete ce nu fac decât să scadă valoarea vizuală a obiectivului. Chiar clădirea ce adăpostește sediul PNL este una din cele mai frumoase realizări arhitectonice. Dar starea de degradare nu poate atrage nici o privire aprobatoare.
În schimb, fără jenă, un „investitor” a reușit la această clădire să înlăture decorațiunile din jurul unor ferestre și uși și le-a reparat cum l-a tăiat capul. Cazul nu este nou. De vreo trei ani nimeni nu s-a sinchisit să-l oblige să aducă încadramentele la forma lor inițială.
Primarul Nicolae Robu promite că se încearcă o rezolvare coerentă a acestor neajunsuri. Nu sunt bani suficienți. Sigur că asta a tot auzit cetățeanul timișorean de un sfert de secol. Nu există nici legislația potrivită. Poate așa o fi. Dar când Piața Unirii arată aproape bine, cu majoritatea clădirilor reparate, iar Piața Libertății e mult mai degradată, parcă ceva nu este în regulă. De ce într-un loc se poate și la două sute de metri mai încolo nu se poate?
E plauzibil că poate municipalitatea nu prea are bani să repare clădirea Primăriei Vechi. Dar nu costă aproape nimic să interzici degradarea în continuare de chiar chiriașii zeloși. Nu costă decât voință să amendezi pe cei ce bat piroane și ancore în zidurile vechi și șubrede. Tot în acestă piață, de ani de zile se poartă o discuție sterilă despre clădirea fostei comenduiri a garnizoanei militare. Că va fi a consiliului județean sau că armata tergiversează predarea imobilului. Greu de crezut că turistul venit din capătul Asiei este curios de aceste probleme. El vrea să vadă un oraș Central European îngrijit. Dacă voia ruine nu ar fi bătut atâta cale până aici. Ar fi găsit prin alte parți.
