360 CONNECT, dialoguri între artă, știință, tehnologie

134

Asociația Culturală 360, în parteneriat cu Fundația Politehnica Timișoara, a dat startul proiectului cultural 360 CONNECT, finanțat prin Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara și care se bucură de susținerea Alianței Timișoara Universitară (ATU).
360 CONNECT se adresează studenților din cele patru universități de stat din Timișoara: UMFT, UVT, UPT, USAVT și vizează zona transdisciplinară, în dialog între știință, artă și tehnologie.

Prima componentă la care îi invităm pe studenți este o serie de ateliere: de scriere creativă, de robotică, de idea design și de teatru. Abordarea e una de tip hands-on, echipele de lucru sunt mixte, valorificând potențialul creativ și ideile pe care le creștem împreună.
Vineri, 14.10, de la ora 17.00, a avut loc atelierul de scriere creativă, în spațiul galeriei MV sci-art. Traineri au fost Elena-Ligia Jebelean și Alina Mazilu.
În data de 21 octombrie, de la ora 11.00, la sediul companiei Alfa Test, studenții vor lua parte, sub îndrumarea lui Raul Ionel, la un atelier de robotică. Cel de-al treilea atelier, Idea Design, va avea loc în data de 28 octombrie la MV sci-art și este coordonat de Miha Tilincă. Încheiem seria, în data de 4 noiembrie, tot la galeria MV sci-art, cu atelierul de teatru coordonat de Daniela Șilindean, Diana Katharina și Robi Bogdanov Schein. Accesul la ateliere este gratuit și se face pe baza înscrierii prealabile prin acest formular
( https://forms.gle/FxZVUyaeEq5Nqpzo8 ).
A doua componentă (deschisă publicului larg) este Hot Cross-Disciplinary Chairs – o serie de talks, în care aducem laolaltă specialiști din diverse domenii, cu experiențe și cu background-uri diferite pe care îi provocăm la dialoguri menite să ne inspire.
Am deschis seria cu Bogdan Timar, medic specialist primar în diabet, nutriție și boli metabolice, profesor, Decanul Facultății de Medicină, UMFT și Roxana Ardeleanu, pianistă, profesor de pian, profesor de acompaniament la UVT. Întâlnirea a avut loc miercuri, în data de 19 octombrie, de la ora 18.00 și a fost moderată de Laura Coroamă-Dorneanu, profesor, trainer, mediator cultural.
Discuțiile continuă în data 26 octombrie, de la ora 18.00, cu Monica Diaconu, profesor, trainer învățare experiențială, director academic al Babel Școală Plus Liceu, și Dușan Filipaș, antreprenor, dezvoltator în mediul de business. Moderatoarea întâlnirii este Mariana Drăgătoiu, șef Serviciu Probațiune Timiș.
Cea de-a treia întâlnire va avea loc în data de 2 noiembrie de la ora 18.00 și îi va avea ca invitați pe Elena Amăricăi, profesor, medic primar în Medicină fizică și Recuperare medicală și Gabriel Almași, compozitor, muzician, profesor. Întâlnirea va fi moderată de Eleonora Ringler-Pascu, profesor, redactor-șef al revistei DramArt.

Încheiem seria dialogurilor cu Raluca Bercea, avocată, profesor de drept, și Radu Pavel Gheo, scriitor, traducător, profesor. Moderatorul discuției este Ionel Mărgineanu, inițiator proiecte culturale, inginer, profesor.
Întâlnirile din cadrul Hot Cross-Disciplinary Chairs sunt găzduite de Biblioteca Universității Politehnica. Accesul este liber, în limita locurilor disponibile. Rezervarea locului este recomandabilă și se poate face prin acest formular ( https://forms.gle/Q2gYHKT39ocpfraF7 ).
Mai multe informații despre proiect pot fi găsite pe pagina de Facebook a Asociației Culturale 360.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.