Sex gate, la Abrud! Fostul primar, actual consilier PSD, un fost poliţist şi un antrenor au fost ridicaţi de DIICOT pentru pornografie infantilă şi proxenetism. 11 femei ar fi fost obligate să se prostitueze, dintre care patru erau minore. Mai mult, fetele ar fi fost şi filmate.
„Bordel clandestin într-o casă din Abrud. Potrivit informaţiilor obţinute de la sursele Observator, toată activitatea era coordonată de antrenor, bărbatul în vârstă de 69 de ani. În reţea erau 11 femei, puse să se prostitueze, iar patru dintre ele ar fi minore, cu vârste între 15 şi 17 ani. La percheziţiile de miercuri, s-a găsit în casa respectivă un sistem audio-video prin care se presupune că au fost înregistrate actele sexuale petrecute în acea casă. Au fost şase percheziţii, iar audierile continuă la DIICOT Alba”, spune Bianca Iacob, reporter Observator.
Fost primar din Abrud, printre clienţii bordelului cu minore
Potrivit informaţiilor Observator, printre beneficiarii acestor servicii ar fi şi un fost primar al oraşului Abrud, actual consilier PSD, şi un fost poliţist.
Sursa: https://observatornews.ro/