Lucrări la rețelele de apă

51

Joi, 13 octombrie, între orele 8-18 se va executa o conectare de conducte la intersecția Căii Bogdăneștilor cu strada Tacit. Lucrările fac parte din proiectul „Reabilitarea liniilor de tramvai şi modernizarea tramelor stradale în municipiul Timişoara, Traseu 5, Calea Bogdăneştilor”, iar pe durata lor se va opri furnizarea apei pe Calea Bogdăneștilor și pe străzile Madona, Titus Livius și Tacit.
Pentru lucrări de spălare a rețelei de distribuție, miercuri, 12 octombrie, între orele 9-15 se va întrerupe furnizarea apei în Voiteg, iar joi, 13 octombrie, în același interval orar se va opri apa în Liebling, Cerna și Iosif.
Lucrările de spălare urmăresc să asigure o calitate corespunzătoare a apei potabile și sunt o parte a activității desfășurate de Aquatim în cadrul mentenanței preventive a rețelelor de distribuție.
La reluarea alimentării cu apă în regim normal este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure.
Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, recomandăm clienților să nu folosească apa în scopuri menajere, până la limpezirea completă. Rugăm, de asemenea, consumatorii să ia măsuri de stocare a unor cantități de apă care să le acopere necesarul pe perioada anunțată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.