Ministerul Afacerilor Interne a publicat spre consultare publică Hotărârea de Guvern privind regulamentul de ridicare a mașinilor staționate ilegal, un act normativ pe care Guvernul României trebuie să îl aprobe conform deciziilor instanțelor.
Este vorba de Hotărârea pentru completarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1391/2006 și Legea pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Propunerile, sugestiile şi opiniile persoanelor interesate cu privire la acest proiect de act normativ sunt aşteptate pe adresa de e-mail: legislatie@mai.gov.ro, în termen de 20 de zile.
GUVERNUL ROMÂNIEI
HOTĂRÂRE
pentru completarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1391/2006
În temeiul art.108 din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. I. – La Capitolul VII Secțiunea a 2-a din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1391/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 876 din 26 octombrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, după paragraful § 3 se introduce un nou paragraf, § 4 – „Ridicarea vehiculelor”, cuprinând articolele 2031 – 2034, cu următorul cuprins:
,,§ 4. Ridicarea vehiculului
Art. 2031. – (1) Ridicarea vehiculului reprezintă măsura tehnico-administrativă pe care polițistul rutier o poate dispune în una din situațiile prevăzute de art. 143.
(2) Ridicarea vehiculelor nu se dispune sau, dacă a fost dispusă, nu se pune în executare sau încetează, în cazul în care:
a) în vehicul este vizibilă prezenţa unor persoane;
b) vehiculul aparține unei instituții dintre cele prevăzute la art. 32 alin. (2) lit. a) şi b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
(3) Conducătorul vehiculului este direct răspunzător în situaţia în care prezenţa unor persoane în vehicul nu este vizibilă cu ocazia dispunerii sau punerii în executare a măsurii tehnico-administrative.
Art. 2032. – (1) Ridicarea vehiculului se dispune, în scris, prin dispoziție de ridicare.
(2) Dispoziția de ridicare trebuie să cuprindă cel puţin următoarele informaţii:
a) data, ora şi locul ridicării vehiculului;
b) gradul profesional, numele şi prenumele polițistului rutier care dispune măsura tehnico administrativă, precum şi unitatea din care acesta face parte;
c) indicarea expresă a temeiului juridic referitor la norma încălcată;
d) menţiuni privind înregistrarea foto sau video a staţionării vehiculului;
e) date privind numărul de înmatriculare/ înregistrare şi marca vehiculului;
f) datele de identificare ale proprietarului sau ale utilizatorului vehiculului.
(3) Dispoziția de ridicare se încheie în trei exemplare, cu următoarea destinație: originalul pentru emitent, al doilea exemplar pentru administratorul drumului public, iar al treilea pentru persoana care solicită restituirea vehiculului.
(4) Dispoziţia de ridicare constituie act administrativ.
Art. 2033. – (1) Operațiunile executate pentru ridicarea vehiculului constau în ridicarea, transportul şi depozitarea vehiculului.
(2) Transportul vehiculului ridicat la locul de depozitare se face cu vehicule specializate în astfel de operaţiuni, care asigură preluarea în totalitate a vehiculului transportat pe caroseria vehiculului transportor.
(3) Transportul vehiculului ridicat la locul de depozitare nu se mai execută dacă, până la inițierea acestuia, proprietarul sau utilizatorul vehiculului se prezintă la locul ridicării și este de acord cu suportarea cheltuielilor efectuate. În acest caz, se suportă contravaloarea operațiunii de ridicare.
(4) Depozitarea se face numai în spaţii corespunzătoare, special amenajate de către administratorul drumului public.
(5) Pe perioada depozitării, vehiculele ridicate se află în paza administratorului drumului public.
(6) Administratorul drumului public răspunde pentru eventualele avarii cauzate vehiculului ca urmare a efectuării operaţiunilor de ridicare, transport şi depozitare, în condiţiile prevăzute de lege.
Art. 2034. – (1) Vehiculul ridicat se restituie după ce se face dovada achitării tarifului aferent operațiunii/ operațiunilor efectuate, în baza documentelor care atestă proprietatea ori deținerea legală a acestuia.
(2) În cazul în care a fost dispusă măsura tehnico-administrativă a unui vehicul aparţinând instituţiilor prevăzute la art. 32 alin. (2) lit. a) şi b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, restituirea se face cu titlu gratuit.
(3) Programul de restituire a vehiculelor depozitate în spaţiile special amenajate se asigură prin serviciu continuu, pe durata a 24 de ore.
Art. II. – Procedura privind ridicarea vehiculului, prevăzută de Regulamentul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.195/2002, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1391/2006, cu modificările și completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător și de polițistul local în situaţia prevăzută la art.7 alin.(1) lit. h) din Legea poliției locale, nr.155/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Art. III. – Prevederile art. I intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul
Oficial al României, Partea I.
PRIM-MINISTRU
Dacian Julien CIOLOŞ