2.1 C
Timișoara
miercuri 27 noiembrie 2024

La Timișoara lupta împotriva parlamentarilor nesimțiți a luat forme extreme. S-a ajuns până la plimbări anti-politicieni

Joi după-amiază cetățenii orașului au ieșit la un miting de protest care de fapt susțineau ei că nu este un protest. Ba unii la fel energici contestau și faptul ca ar fi un miting. Bine, dar atunci ce e? E „o plimbare anti-parlamentari” și anti-politicieni. Demersul asumat ca fiind civic se voia sub tutela sloganului „Nu mai tolerăm nesimțirea voastră!”.

La început au socializat pentru a se cunoaște ca orice chibiți ce se respectă pe platoul de la „porumbei”. Iar ca să nu supere organele de ordine adunate în soarele canicular al pieței au plecat să înconjoare locul. Cele aproximativ 100 de persoane și-au spus păsurile și au promis că vor fi cu ochii pe politicieni, care nu vor mai scăpa așa de ușor de data asta. Riposta la alegeri va fi foarte fermă. „În noiembrie veți rămâne acasă!”

Așa cum e la modă acum, se vor purta dezbateri pe rețelele virtuale de discuții. Se vor spune păreri și se va ajunge la o platformă program cu doleațele cetățenilor de la reprezentanți. Acum, pentru început, le cer doar să le fie rușine, dar se va trece și la asumarea demisiei. Deoarece nu existau aprobările necesare pentru a face un miting adevărat după înconjurul Pieței Operei, oamenii au promis încă o întâlnire pentru ziua de vineri sau de câte ori va fi cazul.

Câteva dintre ideile din probabilul program ce va prinde viață în zilele următoare sunt explicate cam așa:
„Ne arătăm solidari împotriva unui Parlament murdar, care votează legi profund corupte și își protejează membrii penali… vrem oameni cinstiți și dornici de schimbare, nu corupți care își protejează interesele murdare. Vom stabili împreună un plan prin care să conștientizăm cetățenii că în toamnă mulți dintre actualii membri ai Parlamentului nu mai trebuie votați. Ține de noi să luăm atitudine față de acțiunile Parlamentului și să cerem odată pentru totdeuna reforma partidelor parlamentare”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

FOTO – VIDEO | Pulsul societății: Victoria lui Călin Georgescu din primul tur, un «duș rece» pentru clasa politică

Revoluție (conservatoare)? sic! Un Gică Contra față de sistemul politic actual sau, cum ar spune I.L Caragiale, „Cănuță, om sucit”   Rezultatul aproape ireal al lui...

Procedură pentru depistarea timpurie a unor afecțiuni oftalmologice grave la Spitalul Clinic CF Timișoara. Tonometria non contact ajută la prevenirea pierderii vederii

Tonometria este investigația utilizată pentru a măsura presiunea intraoculară, un indicator important în diagnosticarea și monitorizarea glaucomului, dar și a altor afecțiuni oculare. Una dintre...

Citește și :