Consiliul Judeţean Timiş, neconstituit. PNL şi UNPR au boicotat votul

1190

Consiliul Judeţean Timiş, întrunit în şedinţă plenară, astăzi, nu s-a constituit. Deşi acesta era singurul punct pe ordinea de zi, noua conducere a judeţului nu a fost validată pentru că nu s-a întrunit numărul necesar de consilieri. Din 36 de aleşi, în sală au fost prezenţi doar 21.

„Nu este întrunit cvorumul, deci Consiliul Judeţean Timiş nu poate fi legal constituit. Potrivit legii 215, consiliul se mai poate întruni. Eu îl voi convoca pentru duminică şi sper să putem să îl validăm”, a spus Mircea Băcală, prefectul judeţului Timiş.

Situaţia nu a fost deloc pe placul social democraţilor sau al membrilor PMP şi ALDE. Cele trei formaţiuni au format deja o alianţă pentru majoritatea din CJ Timiş şi de abia aşteaptă să o pună şi în practică.

Totuşi, PSD ameninţă că va face acelaş lucru la şedinţa de constituire a Consiliului Local Timişoara, şedinţă care are loc vineri, 24 iunie, de la ora 10:00.

„Sunt copilării. Noi nu vrem, dar ne gândim, astăzi, dacă vom recurge la acelaş lucru pentru Consiliul Local Timişoara. Sunt copilării care ar trebui lăsate de-o parte pentru a face administraţie, nu politică”, a declarat Sorin Grindeanu, liderul PSD Timiş.

După alianţa de la nivel naţional dintre PNL şi UNPR, PSD s-a îndreptat spre ALDE şi PMP. Asta după ce în urmă cu două săptămâni social-democraţii bătuseră palama cu UNPR.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.