Începând cu acest număr al săptămânalului și în acord cu conducerea lui, voi prezenta concetățenilor mei câte un subiect legat de organizarea și funcționarea administrației publice locale. Sper ca acest proiect să fie unul util și, prin urmare, să folosească celor care sunt interesați de modul în care se organizează și funcționează o administrație publică locală într-un oraș de talia Municipiului Timișoara. Mă voi strădui ca limbajul să fie unul accesibil și, prin urmare, ușor de înțeles chiar și de către aceia dintre dumneavoastră care nu au pregătire juridică. În numărul de azi, vă voi prezenta, succint, instituția primarului, iar în numărul următor, pe cea a consiliului local.

La nivelul fiecărei comune, a fiecărui oraș și a fiecărui municipiu, își desfășoară activitatea un primar și un consiliu local, autorități publice alese, prin vot universal, egal, secret și liber exprimat, prin care se realizează conducerea citadină autonomă. Fiind autonomă, această conducere nu este subordonată administrației publice centrale sau județene.

Primarul este o autoritate publică executivă; el emite și, prin urmare, se exprimă prin dispoziții, autorizații, acorduri și alte tipuri de acte juridice, pe care le întocmește cu ajutorul secretarului general al unității administrativ-teritoriale. În activitatea sa, primarul este obligat să țină cont și să pună în executare hotărârile consiliului local. De exemplu, nicio cheltuială din bugetul public local nu poate fi ordonată de primar decât numai dacă aceasta este prevăzută în bugetul local, în prealabil aprobat de consiliul local. Dacă dorește să facă cheltuieli de interes public, dar acestea nu sunt prevăzute în bugetul local, atunci primarul este nevoit să se adreseze consiliului local, pe calea unui proiect de modificare a bugetului local și să ceară acestei din urmă autorități publice deliberative să aprobe acest proiect și, implicit, cheltuiala pe care primarul dorește să o facă în interesul localității.

Primarul este reprezentantul comunei, orașului sau a municipiului în mai toate raporturile juridice în care unitatea administrativ-teritorială intră, inclusiv în justiție. În consecință, atunci când un particular (persoană fizică sau persoană juridică) cheamă în judecată Municipiul Timișoara, acesta va fi reprezentat de primar, astfel că acțiunea în justiție se va formula împotriva Municipiului Timișoara, prin primar (și nu prin primărie sau prin consiliul local!). Primarul este ordonator de credite și autoritate publică de execuție a bugetului public local. Astfel stând lucrurile, primarul este responsabil de realizarea veniturilor bugetului local, prin taxe și impozite, dar și de efectuarea cheltuielilor (cu asistența socială sau cu investițiile). De regulă, la nivel local, dispozițiile de impunere, adică de stabilire a unor taxe și impozite, se semnează de către primar. Numai că această atribuție poate fi delegată directorului direcției fiscale a orașului — așa cum este și cazul Municipiului Timișoara —, situație în care dispozițiile de impunere vor fi semnate de acest director, și nu de către primar.

Alături de primar și în ajutorul lui, la nivelul administrației publice locale, își mai desfășoară activitatea și unul sau doi viceprimari (în Municipiul București, sunt chiar mai mulți viceprimari), un administrator sau un manager public, precum și un întreg aparat de specialitate (alcătuit din direcții, compartimente, servicii și birouri, populate de angajați cu contract de muncă, funcționari publici și consilieri personali ai primarului). Acestora din urmă primarul le poate delega o parte din atribuțiile sale, fără însă ca primarul să-și poată delega toate atribuțiile și fără să le poată delega în integralitate către unul dintre viceprimari sau către administratorul public. Tot alături de primar se găsește și secretarul general al unității administrativ-teritoriale, dar și arhitectul-șef al comunei, orașului sau municipiului. Cel dintâi — secretarul — este păzitorul legalității în activitatea primarului, întrucât el verifică și avizează, în prealabil, proiectele de dispoziții ale primarului. Dar refuzul secretarului general de a-și da avizul de legalitate în privința unui proiect de dispoziție nu îl împiedică pe primar să emită dispoziția dorită, pentru că el, primarul — și nu secretarul unității administrativ-teritoriale —, este responsabil din punct de vedere juridic, dar și politic de forma și conținutul dispozițiilor pe care le emite. Cel de-al doilea — arhitectul-șef al unității administrativ-teritoriale — are rolul de a aviza din punct de vedere tehnic documentațiile în baza cărora, la cererea particularilor interesați, primarul emite autorizații de construire sau acorduri pentru desfășurarea activităților comerciale, în anumite spații și stabilimente. Rolul arhitectului-șef este unul covârșitor în menținerea și, la nevoie, în recuperarea legalității, în privința disciplinei în construcții, avizul său fiind unul obligatoriu, astfel că un primar responsabil nu poate trece peste punctul de vedere al arhitectului-șef și nu poate emite autorizații împotriva punctului de vedere emis de acest arhitect.

În sfârșit, dar nu în ultimul rând, actele primarului — care sunt acte administrative — pot fi atacate la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărei rază teritorială domiciliază reclamantul. Iar în cazul în care, prin actele emise, primarul cauzează prejudicii unei persoane, aceasta din urmă poate obține despăgubiri din patrimoniul primarului, dar și din cel al unității administrativ-teritoriale în numele și pe seama căreia primarul a acționat. În această privință, particularul prejudiciat are un drept de opțiune, putând chema în judecată, pe calea unei acțiuni în daune sau în pretenții, după caz: primarul autor al actului nelegal și prejudiciabil, unitatea administrativ-teritorială condusă de acel primar sau, în solidar, atât pe primar, cât și unitatea administrativ-teritorială în reprezentarea căreia primarul a acționat.