„Câtu-i lumea şi Bănatu’/ Nu-i fişior ca Pătru Mantu”

464

Seria povestirilor despre voinici care se ocupau cu tot felul de afaceri la limita legii continuă azi cu un personaj extrem de controversat, rămas însă în memoria bănățenilor de la munte.
În legendele și cântările din vechime, nesupușii care făceau dreptate în manieră proprie erau numiâi, pur și simplu, haiduci. Pentru necăjiții ce vedeau în ei o fărâmă de speranță, haiducii întrupau curajul de a pune mâna pe arme și a lua drumul codrilor, ca, de acolo, să atace proprietățile celor mai înstăriți. Și dacă e să dăm crezare a tot ce se spune despre ei, atunci aceștia erau extrem de altruiști. Tot ce strângeau cu flinta și iuțeala cailor era mai apoi împărțit cu poporul sărman.

Astfel de cete de experimentați briganzi se puneau, uneori, în slujba câte unui conducător local ce se răfuia cu statele învecinate, devenind adevărate trupe de mercenari care luptau alături de armatele regulate. Cel mai cunoscut dintre aceștia este legendarul Baba Novac (Starina Novak), vajnic luptător împotriva trupelor otomane, devenit unul dintre căpitanii de oaste ai lui Mihai Viteazul în campaniile
militare ale acestuia.
Baba Novac a fost un vajnic luptător împotriva otomanilor, haiduc în Serbia, apoi în Oltenia. A fost descris chiar de către împăratului Rudolf al II-lea ca unul dintre cei mai apreciați ostași. Despre bătrânul haiduc și sfârșitul său tragic de la Cluj am mai
vorbit însă în aceste pagini.
În timp, sistemul legislativ, de cele mai multe ori represiv și împilator, a făcut în așa fel încât haiducii să fie considerați simpli tâlhari la drumul mare, ce pun în pericol averile și viețile celor avuți. Așa se face că, de pe la mijlocul secolului al XIX-lea,
asemenea răzvrătiți dispar în negura istoriei, fiind condamnați ca hoți sau criminali.
Autoritățile statale nu aveau nevoie de eroi și modele pentru clasele de jos. Haiducii stricau ordinea cu greu menținută de militari și jandarmi.
Dar unul dintre cei mai cunoscuți astfel de tâlhari (în opinia jandarmilor și judecătorilor), încă încărcat de aura strălucitoare de răzvrătit în numele celor săraci a fost aici, la noi în Banat, un anume Pătru Mantu.
Acesta s-a bucurat de faimă în epocă, fiind mai apoi personaj central în doine și povestiri. Faptele sale au fost inclusiv dramatizate și puse în scenă.

În Poiana Mărului,
Pașce calu’ Mantului.
Calu’ pașce, nechezășce.
Că pă Mantu’ nu-l găsășce!
Nu îi Mantu, nu-i șî nu-i,
L-o ’mpușcat un văr gi-a lui,
Duminică lă un ceas,
Când îi tătă lume-acas.

Plânge codru’ șî să zbace,
Că nu mai îi a’ lui face.
Cântă cucu-n vârf gi nuc,
Pă Mantu la groapă-l duc,
Pă genunț, cu o lumina,
Să roagă, năpoi să vină,
Maica Mantului, mereu,
Strigă „Au sufletu’ meu!

N-ascultaș’ ce io ț-am spus,
Mândrile capăt ț-or pus,
Gin Logoj lă Orșova,
Nu găsâș’ p-altcineva,
Numa a lu’ văr nevastă,
Îț’ ceruș’ mare năpastă!

Ia-mă, Doamne, șî mă du’,
Da’ dă-i drumu’ lu’ Mantu!
Tăce-a’ lui, io să le trag,
Da’ nu-m’ lua copilu’ drag!”
Nu-i mai Mantu, nu mai îi
Grofi-or șciut gi frica lui!
Care cum el i-o călcat,
Gi ’năince i-o ’nșcințat.

Lotru i-o fost zâs bogatu’,
Gi om bun l-o șciut săracu’!
Gi-n Logoj lă Beograd,
P-ăi săraci i-o ajiutat!
Nu-i mai Mantu, nu mai îi!

Așa doinește Nicoleta Voica în „Balada lu’ Mantu de la Căvăran” și aproape la fel și Căpălnăşan Venus, în „Balada lu’ Mantu (Pătru Turnea din Bolvaşniţa)”. Dar și cel mai cunoscut doinitor al Banatului, inegalabilul Achim Nica, a ținut să introducă în fonoteca sa de suflet piesa „Cântecul lui Mantu”, ce povestește despre acest viteaz al cărășenilor și calul său credincios.
Drumețul ce pleacă de la Caransebeș, vara, pe căldură, spre malurile Dunării, la nici zece kilometri de oraș se poate abate spre stânga, atras de aerul mai răcoros al Muntelui Țarcu. Apoi poate trece prin Valea Timişului, fostul sat cu nume frust, care nu a sunat bine autorităților — Cârpa. Iar la numai patru kilometri găseşte satul Bolvaşniţa, așezare cu o istorie milenară, găzduind azi „gugulani faloşi”, cu diverse ocupaţii, mai cu seamă agricultura colinară.

O primă mențiune documentară despre localitatea natală a celebrului proscris de mai târziu datează din anul 1376. De-a lungul secolelor numele locului a trecut prin mai multe ortografii: 1376 — Balasnicha, 1808 — Bolvasnicza, 1888 — Bolvashnica, 1913
— Bolvás, 1909 — Bolvasnicza, iar de după 1919 același nume avea să fie ortografiat românește: Bolvașnița. Despre numelele satului sunt controverse, unele opinii susţinând stabilirea etimologiei legată de existenţa unui localnic pe nume Bolvan.
Vasile C. loniţă este însă de altă opinie, conform ziarului „Timpul” din Reşiţa: „Cred că la baza toponimului Bolvaşniţa nu se află nume de persoană, ci numele comun care indică elementul natural, adică prezenţa bulvanilor, niştenilor… nu cuvântului
propriu, românescul bulvan sau bolvan, ci întreg numele topic este slav, aşa cum şi numele localităţii Bucoşniţa înseamnă locul cu fagi, înrudit cu numele topice Hucov, Bucovăţ, Bucovina etc.”. Prin urmare, Bolvaşniţa înseamnă, datorită semnificaţiei temei (în limba slavă),
precum şi sufixului, de aceeaşi origine, locul cu buşteni.

În însemnările de la 1690 la 1700 ale cărturarului geograf Luigi Ferdinando Marsigli este menționată Bolvașnița. Polvashnitsa este înscrisă în sondajul terenului, cunoscut ca Harta Josefină din 1717. După pacea de la Passarowitz (1718), satul a făcut parte din domeniul coroanei habsburgice a Banatului de Temișoara. În timpul războiului ruso-austriac-turc din 1788, satul a fost complet distrus și apoi reconstruit după modelul habsburgic, cu străzi trasate după reguli geometrice trasate de inginerii militari.

Dar să vedem cine a fost acest personaj, atât de cântat, dar rămas totuși anonim în scrierile documentare.
Cel zis „Mantu” a fost un vlăstar al satului Bolvașnița, născut dintr-o relație de iubire tainică, fiind un „copil din flori” după regulile aspre de atunci. Cu ceva vreme înainte de naștere pruncului, mama lui s-a măritat cu un anume ţăran Petru Turnea, din sat, care a adoptat copilul născut, dându-i tot numele de Petru. Dacă a avut sau nu știință de carte nu se mai amintește în vorbele rămase de atunci. Faptele se întâmplau pe la jumătatea ultimului deceniu din secolul XIX.

Ajuns în vârstă de 20 de ani, Petru Turnea cel tânăr, mergând cu tatăl său în pădure, la tăiat de lemne, un trunchi de stejar i-a căzut pe piciorul drept, accident în urma căruia avea să rămână cu semne adânci pentru restul vieții.

În anul 1914 a început marea nebunie ce avea să schimbe pentru totdeauna harta Europei: prima mare conflagrație mondială. Tinerii de pe tot continentul aveau să moară în tranșee pentru interesele celor de la cârma imperiilor. Aceștia din urmă nu aveau ei treabă cu săracii, dar îi trimiteau la luptă pentru gloria celor „născuți în purpură”.
În anul 1916, Petru Turnea cel tânăr a fost înrolat, ca orice flăcău apt să poarte bocanci și pușcă. Dar se vede că nu i-a plăcut viaţa militară și ordinele majurilor îngâmfați. La scurt timp, a fugit, devenind dezertor pentru mai marii oastei. S-a întors acasă, dar, de frica jandarmeriei, care-l căuta, n-a îndrăznit să rămână în comuna sa natală, ci a trăit mai mult în umbra deasă a codrului.
Prima sa faptă criminală avea să urmeze cât de curând.
În scurtă vreme Mantu şi-a adunat o ceată formată din cinci ortaci de seama lui, dezertori ca el, cu care a dat prima mare lovitură. În mijlocul pădurilor, el și cu fârtații lui l-au atacat pe casierul unei asociații de exploatare a materialului lemnos.
Acesta a fost ucis și jefuint de mai multe mii de coroane. A fost prima crimă comisă de acest bandit, care l-a făcut cunoscut foarte repede în toată zona Caransebeșului și Lugojului.

Odată ce au prins gustul banilor și al acțiunilor ce ocoleau legea, au urmat alte și alte lovituri din ce în ce mai îndrăznețe. Deși faptele lui reprobabile erau mult mai dese decât cele de laudă, Mantu i-a ajutat pe unii năpăstuiți. Se dusese zvonul că tâlharul fura de la cei bogaţi ca să dea la cei săraci. Se spune că, nu o dată, unor fete sărace Mantu le-ar fi trimis bani pentru zestrea de măritiş. Ba că vreunui om sărac Mantu i-a dat câţiva bani, ca să-şi încheie datoriile.
Dar, în realitate, erau mult mai dese faptele cu violență în care prea ușor lua viața câte unui nenoricit ce poate doar întâmplător se afla prin preajmă. Sau care doar era bânuit că ar fi lucrat cu jandarmii.

Șirul jafurilor și al crimelor avea să se amplifice și pe fondul incertitudinilor din zonă.
În satul său natal, în Bolvaşniţa, „Pătru ăl tânăr” a mai ucis încă doi ţărani, ce puteau fi chiar cunoscuți de-ai săi. Pe unul l-a lovit cu așa patimă de a rămas omul nenorocit pentru întreaga viaţă. Deja își spunea, și așa era cunoscut de lume în toate hotarele, „Mantu”.
Un martor ocular al acelor vremuri povestește: „Mantu, ziua la amiaza mare, pe stradă, a împuşcat pe fruntaşul ţăran Ion Daia din Bolvaşniţa, despre care Mantu credea că are legături cu jandarmeria. Aceeaşi soartă a avut-o, o săptămână mai târziu, ţăranul Meru, pe care Mantu l-a ucis în pat. Pe un alt flăcău din Bolvaşniţa, cu
care a avut o neînţelegere provocată din dragostea pentru o fată, Mantu l-a bătut atât de cumplit, încât acela nici azi nu-şi poate folosi mâna”.
De aici rezultă o altă față a sa, Avea o patimă de neînfrânt pentru femei frumoase. Era orbit de furie și de gelozie când era vorba de vreo iubită de-a sa. Căuta femei în toate satele pentru a petrece cu ele.

În comuna Veciorova, pentru câteva mii de lei, a omorât un ţăran, iar pe o slugă a ucis-o pentru că a trădat nişte secrete de-ale sale. În comuna Ilova l-a ucis pe un anume Gogu. Tot Mantu l-a ucis şi pe şeful postului de jandarmi din Glimboca.
Toate aceste nu au rămas însă fără urmări. Au fost puse la bătaie sume importante pentru capturarea sau lichidare lui Mantu. Jandarmii aveau porunca de e a-l urmări și de da de știre de toate drumurile și locurile folosite de bandiți. Mulți dintre militari au căzut la datorie, victime ale schimburilor de focuri ce izbucneau din senin.
Dar despre sfârșitul tragic al „banditului”, devenit erou legendar în doinele locului, vom povesti într-un episod viitor al călătoriei fără început și sfârșit pe plaiurile bănățene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.