Anul acesta SUNLIGHT THEATRE și-a deschis aripile și a crescut.
Timp de o lună, între 27 august și 27 septembrie, iubitorii de teatru au de ales între evenimentele oferite de organizatori. Aceștia nu au scăpat din vedere nicio categorie de vârstă. De la evenimente pentru copii, teatru pentru tineri, spectacole studențești, teatru profesionist, evenimente de teatru stradal și performance-uri, ateliere de dramaterapie si conferinte, SUNLIGHT THEATRE le are pe toate.
Patricia Gavril și Rareș Rusan le vor arăta copiilor că „Play is an art”, adică joaca e o artă, de la ora 11.00, în Parcul Copiilor.
Estera Mihăilă, de la Improv Theater Bonn, ne va scoate din scenariile cu care suntem obișnuiți și ne va învăța să improvizăm , la „Unscript yourself” (teatru de improvizație în limba engleză), în 27și 28 septembrie, de la ora 11.00, în Parcul A. Scudier.
Între 26 august și 1 septembrie e vremea T4T 22.
„Phoenix. Renaștem!” este tema Festivalului Național de Teatru pentru Tineri T4T. E vremea să ne ridicăm din propria cenușă, să ne reconfigurăm și să ne reinventăm.
Adolescenții vor participa la ateliere de coregrafie, musical, improvizație și comedie, care vor aborda aceeași temă – Phoenix – cu mijloace specifice. Trainerii vor fi: Antonia Itineanț – coregrafie, Ionuț Pârvulescu –comedie, Alex Cătănoiu –musical, Bogdan Untilă și Adriana Bordeianu – improvizație.
La final, în 1 septembrie, de la ora 16.00, la Casa Tineretului, vor fi prezentate spectacolele puse în scenă și vor fi acordate premiile festivalului.
Din 1 până în 6 septembrie e vom avea Sunlight Young . E rândul studenților de la facultățile de teatru din întrega țară și de peste hotare ( Serbia, Ungaria, Germania) să ne cucerească. Aceștia vor prezenta publicului, în sala Teatrului Maghiar, spectacolele create în cursul acestui an.
Joi, 1.09.2022
ora 20.30, Sala Studio -Szegedi Pinceszínház – Teatrul din Pivniță Szeged (Ungaria)
Văduva Karnyó și cei doi zvăpăiați , de Csokonai Vitéz Mihály, regia: Tapasztó Ernő
Vineri, 2.09.2022
ora 19, Sala Mare- Facultatea de Arte, Universitatea de Arte din Târgu-Mureș – UAT Târgu Mureș
Întoarcerea de acasă, de Ștefan Caraman, regia: Daniela Lemnaru
Sâmbătă, 3.09.2022
ora 19, Sala mare -Facultatea de Arte Dramatice, Universitatea de Arte din Belgrad (Serbia)
Lux in tenebris, de Bertolt Brecht, regia: Đorđe Nešović
ora 20.30, Sala Studio- Departamentul de Artă Teatrală, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu
Noi, copiii cu aripi, dramatizare după Christiana F., regia: Mariana Cămărășan
Duminică, 4.09.2022
ora 20, Sala mare-Facultatea de Teatru și Film, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca
Medeea,de Euripide, regia: Denisa Hălăngău
ora 21.30 Sala Studio-Departamentul de Artă Teatrală, Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu
AutoPsyCo, adaptare după Gérald Gruhn, regia: Ofelia Popii
Luni, 5.09.2022
ora 18, Sala mare-Athanor Akademie Passau (Germania) –
Ypsilòs. The Birth of the Tragedy, Teatru-dans, regia: Edith Buttingsrud Pedersen
Marți, 6.09.2022
ora 18, Sala mare-Facultatea de Teatru, Universitatea Națională de Arte ”George Enescu” Iași
Perfect necunoscuți, după Paolo Genovese, regia: Octavian Jighirgiu
ora 20.00, Sala Studio-Unfold Motion Timișoara – Unfold Motion Timișoara
Je suis Giselle, Teatru-dans, regia: Lavinia Urcan
ora 21, Sala mare-Facultatea de Teatru, Universitatea Națională de Arte ”George Enescu” Iași
Prenumele, după Matthieu Delaporte, regia: Octavian Jighirgiu
Miercuri, 7.09.2022
ora 17, Sala mare-Departamentul de Arte și Media, Universitatea din Craiova
Iulius Cezar, de William Shakespeare, regia: Romanița Ionescu
ora 21, Sala mare-Facultatea de Muzică și Teatru, Universitatea de Vest din Timișoara
Ivanov, de A.P. Cehov, regia: Laura Avarvari și Claudia Ieremia
Biletele pentru spectacolele studențești sunt gratuite, iar locurile se pot rezerva pe platforma ”Poftim cultură!” ( https://poftimcultura.ro/ )
Organizatorii propun timișorenilor spectacolele de stradă impresionante, fascinante și inedite.
”Exodul” (Teatrul Masca) – Piața Libertății, miercuri, 31 august 2022 , ora 19.00
”Light dancers”( Spania) – Piața Libertății, sâmbătă, 3 septembrie 2022, de la orele 18.00, 21.00, 22.00
”Flower Sway Poles”( Italia) – Piața Libertății, sâmbătă, 4 septembrie 2022, de la orele 17.30, 19,30, 20.00
”Flying Piano”( Italia) – Bastion, sâmbătă, 10 septembrie 2022, de la orele 19.00, 20.30, 22.00
”Statui vivante” ( Facultatea de Muzică și Teatru Timișoara) – Piața Libertății, sâmbătă, 3 septembrie 2022
La toate acestea accesul este liber.
„Aeroport” e producția Flight over Borders care, în 4 septembrie, ora 18.00, în Piața Libertății, aduce aeroportul în stradă, acolo unde o lume desprinsă din imaginația fără limite a copilăriei, cu personaje ludice și bizare, îi va face pe spectatori să fie parte din spectacol.
Unul cu multă interacțiune cu publicul, care vă va invita să intrați în jocurile propuse de actori. Nu vor lipsi controlorii vamali, agenții de securitate, verificarea actelor, într-o binecunoscută atmosferă de aeroport, dar un pic altfel. Comică și bizară.
Totul va culmina cu un flashmob realizat de studenții școlilor de teatru invitate, împreună cu spectatorii.
Spectacolul ”Aeroport” este o producție Flight over Borders, finanțat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara
Spectacolele de teatru profesionist pe care SUNLIGHT THEATRE le propune anul acesta sunt:
”Happy End”(Tudor Aaron Istodor și Raluca Aprodu) – 30 august, ora 20.30, Sala Capitol
”Natura moarta cu nepot obez” ( Teatrul ODEON) – 8 septembrie, ora 19.00 Sala Mare,Teatrul Național Timișoara
”Sunt un orb” (Horațiu Mălăele) – 11 septembrie, ora 20.30, Casa de Cultură Dumbrăvița
”Masacrul ” (UNTEATRU) -7 septembrie, ora 20.30, Sala Capitol
Bilete pentru aceste spectacole se găsesc pe iaBilet.ro
Oamenii care cred în visurile lor și le fac să devină realitate sunt mereu inspiranți.
Un astfel de om este regizoarea Chris Simion Mercurian, cea care și-a propus să construiască primul teatru independent din România.
„Atitudinea din spatele unui vis împlinit. Grivița 53” este titlul sub care se va desfășura dialogul cu acesta, în 14 septembrie pe Malul Begăi.
Psihologul Mircea Dragu și actorul Robert Schein Bogdanov, ne vor demonstra puterea tămăduitoare a artei, la atelierele de dramaterapie ”Oameni (in)vizibili”, care vor avea loc în 16 septembrie în Parcul Lidia, 17 septembrie în Parcul Dacia, 18 septembrie în Parcul Alpinet și în Parcul Regina Maria.
Hai să visăm frumos împreună! Pentru că lumea văzută de sus e mereu mai frumoasă! Meet us at sunset!
Proiect cofinantat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timisoara, Primăria Comunei Dumbrăvița și Consiliul Județean Timiș.
Organizator Fundatia Artmedia, cu susținerea Universității de Vest din Timisoara.
Partener principal APTIV.
Parteneri: Facultatea de Muzica si Teatru, AT4T, Continental, Sustainalytics, Flextronics, George BCR, Cameleon Kids, Smithfield, Hamilton, Everience, Autonom, Spectacol TM, ETA 2u.
Mai multe informații găsiți pe pagina de FB
https://www.facebook.com/events/581689806680986?active_tab=about