Bugetul pentru Programul pentru școli al României

62

În Ședința Guvernului din 10 august 2022 a fost adoptată Hotărârea privind stabilirea bugetului pentru implementarea Programului pentru şcoli al României în perioada 2017-2023 pentru anul şcolar 2022-2023.

Ministrul Petre DAEA a afirmat că Programul pentru școli al României este menit să creeze obiceiuri alimentare sănătoase şi să încurajeze creșterea consumului de produse locale în rândul copiilor. Acesta este construit în jurul a două componente: distribuția de fructe, legume proaspete, lapte de consum şi produse lactate fără adaos de lapte praf, produse de panificație, precum și aplicarea unor măsuri educative aferente, cum ar fi:

– vizite la ferme pomicole/legumicole, ferme de producere a laptelui, stațiuni de cercetare, expoziții, târguri;
– concursuri tematice, degustarea, organizarea de activități de grădinărit la nivelul școlii;
– zile tematice dedicate consumului de fructe, legume, lapte și produse lactate, utilizare de materiale didactice/educative).

Distribuția săptămânală cuprinde două porții de fructe şi/sau legume, două porții de lapte, o porție de produse lactate şi cinci porţii de produse de panificaţie, repartizate după cum urmează: porţia de fructe şi/sau legume va fi însoţită de covrigi simpli şi/sau biscuiţi uscaţi, iar porţia de lapte şi cea de produse lactate va fi însoţită de corn sau baton.

Actul normativ aprobat în ședința de guvern reglementează următoarele:

Bugetul alocat implementării Programului pentru școli al României în anul școlar 2022-2023, în valoare de 562.850.883 lei, echivalentul a 113.730.224,89 euro, destinat unui număr de 1.885.225 copii din România. În acest an, printre beneficiarii Programului se va regăsi și un număr de 2.648 copii din Ucraina. Fondurile provin din următoarele surse:

– ajutor financiar din partea Uniunii Europene – 85.896.139 lei (17.356.262 euro), repartizat astfel:

6.900.318 euro pentru fructe şi legume;
10.455.944 euro pentru lapte și produse lactate;

– ajutor financiar național – 476.954.744 lei (96.373.963 euro).

Suma de 562.850.883 lei se va utiliza după cum urmează:

89.862.755 lei pentru acordarea gratuită de fructe şi legume şi 37.757.460 lei pentru derularea măsurilor educative aferente;
188.768.422 lei pentru acordarea gratuită de lapte de consum şi produse lactate fără adaos de lapte praf şi 37.757.460 lei pentru derularea măsurilor educative aferente;
207.382.849 lei pentru acordarea gratuită de produse de panificaţie, exclusiv de la bugetul de stat;
1.321.936,61 lei, pentru evaluarea programului.

Actualizarea limitelor valorilor zilnice, astfel:
porția de fructe și legume de la 0,60 lei la 0,70 lei;
porția de lapte și produse lactate de la 0,88 lei la 0,99 lei;
porția de produse de panificație de la 0,57 lei la 0,65 lei.

MADR a fundamentat, împreună cu Institutul de Cercetare pentru Economia Agriculturii și Dezvoltare Rurală (ICEADR) și Institutul Național de Statistică (INS), actualizarea limitelor valorilor zilnice stabilite prin Hotărârea de Guvern nr. 640/2017, în funcție de rata inflației.

Bugetul s-a întocmit pe baza numărului total al beneficiarilor, a limitei valorii zilnice/preşcolar/elev şi pe baza numărului de zile de distribuţie calculate în funcţie de structura anului şcolar aprobată de Ministerului Educației pentru anul şcolar 2022-2023.

Potrivit reglementărilor europene, până în luna martie 2023, România va transmite CE un raport de evaluare al programului derulat pentru perioada 2017-2022.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.