Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a convocat Comitetul Național pentru Situații de Urgență, în scopul coordonării integrate și dispunerii măsurilor şi acţiunilor specifice prevenirii și combaterii efectelor cauzate de caniculă și secetă, protejării populației, în special a persoanelor vulnerabile, precum și pentru gestionarea altor situații de urgență.
Astfel, Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne a fost desemnat pentru a coordona integrat, la nivel național, măsurile adoptate pentru prevenirea apariției situațiilor de urgență determinate de tipul de risc asociat temperaturilor extreme, caniculei, precum și gestionarea altor situații de urgență.
Ministerele și celelalte autorități și instituții publice centrale, regiile autonome și companiile naționale vor desemna, la solicitarea Departamentului pentru Situații de Urgență, reprezentanți în cadrul Centrului Național de Coordonare și Conducere a Intervenției.
Comitetele județene și cel al Municipiului București pentru situații de urgenţă vor analiza, în ședințe extraordinare, situația operativă, măsurile şi acțiunile specifice prevenirii, combaterii și gestionării efectelor cauzate de creşterile de temperatură și vor dispune măsuri în consecință.
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, secretarul de stat Raed Arafat, a solicitat structurilor teritoriale din componența CNSU să dispună toate măsurile pentru sprijinirea autorităților administrației publice locale în derularea acțiunilor de protecție a populației și comunităților și asigurarea operativității mijloacelor din înzestrare, cu accent pe cele utilizate pentru acordarea asistenței medicale de urgență și a celor pentru stingerea incendiilor.
În cadrul CNSU, a fost aprobat, totodată, un set de măsuri de prevenire a apariției unor situații de urgență, precum și pentru limitarea efectelor acestora, necesar a fi aplicate în perioadele caniculare, astfel:
La nivelul autorităților și instituțiilor publice centrale și locale
– adaptarea programului de lucru şi limitarea activităților desfăşurate în aer liber;
– amenajarea unor puncte medicale de prim ajutor şi de adăpostire a populaţiei, dotate cu apă potabilă care să fie distribuită gratuit;
– informarea preventivă a populației cu privire la importanța respectării recomandărilor pe timpul perioadelor caniculare, precum și interdicția utilizării focului deschis în zonele de mirişti şi vegetaţie uscată;
– monitorizarea zonelor forestiere și, în special, a celor frecventate de turiști, de către personalul ocoalelor silvice, administratorii sau proprietarii acestora;
– desfășurarea de controale de prevenire și stingere a incendiilor la nivelul zonelor forestiere, precum și la nivelul localităților și operatorilor economici deținători de culturi agricole;
– identificarea și monitorizarea persoanelor vulnerabile;
– asigurarea operativităţii tuturor mijloacelor din înzestrare, cu accent pe cele utilizate pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă, pentru stingerea incendiilor sau intervenției la accidentele pe căile rutiere sau feroviare.
Recomandări adresate populației:
– evitarea deplasărilor sau alternarea acestora cu repausul, în spaţii dotate cu aer condiționat (magazine, spatii publice);
– evitarea spațiilor aglomerate, a expunerii la soare și a efortului fizic intens între orele 11.00-18.00;
– asigurarea unei hidratări și alimentații corespunzătoare