-0.9 C
Timișoara
joi 19 decembrie 2024

Comandamentul județean de iarnă, reunit la Prefectură. Oamenii străzii, în prim plan

Pregătiri de vreme rea în Timiș. Comandamentul județean de iarnă s-a reunit la Prefectură și a pus la punct planul de bătaie pentru următoarele zile.

Astfel, autoritațile s-au asigurat că stocurile de cărbune și de materiale antiderapante sunt suficiente și au decis măsuri urgente pentru persoanele fără adăpost. Primii afectaţi de răcirea vremii sunt oamenii străzii și cum adăposturile sunt insuficiente, comandamentul de iarnă a căutat soluții provizorii pentru cei care trăiesc sub cerul liber.

În cadrul Comandamentului s-a pus accent pe problema persoanelor fără adăpost, iar prefectul Mircea Băcală a solicitat reprezentanților Jandarmeriei, Poliției, Poliției Rutiere, Direcției Poliției Locale ca în cazul în care, în timpul patrulărilor, găsesc pe străzi  persoane fără adăpost să anunțe la 112 pentru a fi preluate și duse la cele șase adăposturi din municipiului Timișoara sau, în funcție de localitatea unde se găsesc, la adăpostul din municipiul Lugoj”, anunță Prefectura județului Timiș.

Conform meteorologilor, de mâine iarna își intră în drepturi. În Timiș nu au fost anunțate ninsori decât izolat, însă temperaturile vor fi extrem de scăzute, de -10 grade Celsius în timpul zilei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Licitație pentru continuarea lucrărilor la Școala Gimnazială 30

După victoria în instanță împotriva fostului constructor, Primăria Timișoara a lansat licitația pentru continuarea lucrărilor la Școala Gimnazială 30. Sunt de finalizat cele două...

Stație de tratare modernizată din bani europeni, recepționată de Aquatim / VIDEO

Anul acesta, în luna noiembrie, Aquatim a recepționat stația de tratare Hitiaș, care face parte din contractul de lucrări „Proiectare și execuție stații de...

Citește și :