Fundația Universitatea de Vest din Timișoara, în parteneriat cu Facultatea de Muzică și Teatru din cadrul UVT, organizează o serie de șapte evenimente în cadrul proiectului ,,La UVT, Cultura este Capitală!”, cu titlul ,,WePerform – Seri de muzică și teatru”, ediția a II-a. Proiectul face parte din Programul Cultural „Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii”, teritoriul Oameni, stația Reflecții și este finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte.
În cea de-a doua săptămână de evenimente din cadrul proiectului „WePerform – Seri de muzică și teatru”, vă invităm astăzi, 21 iunie 2022, la un recital de pian și flaut, intitulat ,,FIREWORKS”, care se va desfășura în Piața Libertății, de la ora 20.
Din repertoriul pianistic vor fi prezentate lucrări de referință din creația compozitorilor N. Kapustin, F. Chopin, W. A. Mozart, L. van Beethoven și alții. În cea de-a doua parte a recitalului, ansamblul „Flautissimo”, creat la inițiativa profesorului și solistului Matei Ioachimescu, format din 6 tineri români, propune un eveniment cultural unic în România care promovează muzica cultă contemporană, într-o formulă instrumentală inedită: un ansamblu de flaute, care cuprinde toată familia de flaute moderne, de la flautul bas la piculină. Programul pe care această mini-orchestră îl va prezenta publicului este conceput sub semnul virtuozității, de la muzica clasică la acordurile muzicii de film.
În data de 22 iunie, de la ora 20, vă invităm la o reinterpretare a istoriei musicalului, în cadrul unui eveniment eclectic și atipic, ce combină duetele, terțele și ariile, cu o ofertă coregrafică în care baletul intră în dialog cu dansul contemporan. Reprezentația acestora realizează o trecere organică și efervescentă printr-o serie de momente cheie din istoria musicalului precum: „The Sound of Music”, „The spoon full of sugar”, Fantoma de la Operă, „I Feel Pretty – West Side Story”, Cocoșatul de la Notre Dames, ș.a.
Evenimentul se va desfășura pe o scenă clasică, cu grafică specifică, amplasată în Piața Libertății.
Săptămâna aceasta o încheiem vineri, 24 iunie, de la ora 20:00, în Parcul Dacia, cu un spectacol intitulat „Comedia actorilor”, un teatru de improvizație realizat de către studenții din anul I – licență. Această reprezentație, ce stă sub semnul inspirației de moment, reprezintă modul în care tinerii actori interacționează cu publicul în scene de pantomimă, cu muzică și dans. Dincolo de actul artistic, piesa este văzută ca un pretext pentru deschiderea unui dialog despre importanța râsului în sănătatea societății, între studenții actori și studenți de la filosofie și psihologie. Dialogul precedă reprezentația actorilor și are ca punct de plecare cartea „Teoria râsului”, scrisă de Henri Bergson și va avea o serie de întrebări reper: Ce ne face să râdem? Este râsul un mijloc de interacțiune între oameni care nu se cunosc? Despre ce se poate râde? Se poate râde în vremuri triste?
Coordonator: asist. univ. drd. Costa Tovarnisky și asist. univ. dr. Mirela Puia.
Toate spectacolele din cadrul „WePerform” sunt precedate de ateliere care vor începe la ora 18. În cadrul acestor ateliere, atât copii, cât și adulți, vor avea posibilitatea de a intra în contact cu diferite instrumente muzicale, vor avea parte de un workshop de canto sau actorie, realizate de studenții și profesorii Facultății de Muzică și Teatru din Timișoara, sau vor putea picta alături de echipa Facultății de Arte și Design.
În cadrul „Artist Talk”, care va avea loc la finalul concertelor, sunteți invitați să interacționați cu artiștii, care sunt bucuroși să răspundă la întrebările publicului și să interacționeze cu acesta.
WePerform face parte din proiectul „La UVT, Cultura este Capitală”, parte din Programul Cultural „Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii” teritoriul Oameni stația Reflecții și este finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte, cofinanțat de Consiliul Județean Timiș.
Proiectul ,,WePerform – Seri de muzică și teatru” ediția a II-a, se desfășoară în piețele centrale și în două parcuri din Timișoara, după cum urmează:
21 iunie 2022 ,,FIREWORKS” – în Piața Libertății;
22 iunie 2022, ,,SEARĂ DE MUSICAL” – în Piața Libertății;
24 iunie 2022, ,,COMMEDIA ACTORILOR” – în Parcul Dacia;
28 iunie 2022, ,,DAWN-WAY” – în Parcul Carmen Sylva.