Campusul Universității Politehnica Timișoara s-a transformat miercuri, 1 iunie 2022, într-o adevărată lume a copilăriei, în care au pășit mii de copii, însoțiți de părinți, atrași atât de distracția promisă de organizatori, cât și de mirajul științei. Toate facultățile din cadrul UPT, dar și invitații speciali, și-au dat mâna pentru buna reușită a primei ediții a Poli Kids Fest, cea mai mare petrecere pentru cei mici și cei mari, care au avut parte de o zi întreagă de distracție și voie bună, dar și ateliere instructiv-educative prin care au pătruns, grație experimentelor și jocurilor, în minunata lume a științei și tehnicii.
Pe Stadionul Știința și în parcul Facultății de Mecanică, programul bogat și divers, derulat pe parcursul întregii zile, a inclus Teatrul pentru Copii Merlin, care a prezentat „Noua poveste a Scufiței Roșii”, Pinata Party, face painting, jocuri, desene pe asfalt, modelare de baloane, petrecere cu personajele de poveste Elsa, Anna, Mickey, Minnie, Batman, Pisoi, Belle, Albă ca Zăpada.
Pe parcursul întregii zile au fost luate cu asalt toboganele, trambulinele, caruselul, cabina foto ce oferea magneți de frigider, tonetele cu burgeri, înghețată, vată de zahăr, clătite, răcoritoare, în timp ce membrii clubului Sportiv Politehnica Timișoara au efectuat o serie de demonstrații, iar campionii naționali ai Politehnicii le-au povestit celor mici ce înseamnă viața de sportiv.
În cadrul atelierelor instructiv-educative oferite de facultăți – Roboțelul LEGO (Facultatea de Automatică și Calculatoare); Console de jocuri (Facultatea de Automatică și Calculatoare); Macheta construcții (Facultatea de Construcții); În lumea roboțeilor (Facultatea de Inginerie Electrică și Energetică); POLI/color (Facultatea de Arhitectură și Urbanism); Fii Tu Fratele Mai Mare! (Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale); Să comunicăm în echipă! (Facultatea de Științe ale Comunicării); Magia Chimiei (Facultatea de Chimie Industrială și Ingineria Mediului); Să învățăm să fim creativi (Facultatea de Mecanică); Vin roboții (Facultatea de Mecanică); Show me your DNA! (Facultatea de Mecanică); Kart Mecanum (Facultatea de Mecanică); Prototipare rapida și încercări distructive (Facultatea de Mecanică); Lumea VR (Centrul eLearning) – cei mici s-au jucat cu roboței, cu trenulețe, au asistat la experimente spectaculoase de chimie, au învățat cum se determină ADN-ul, cum se printează 3D și cum se încearcă rezistența materialelor, cum se construiesc machetele, cum arată realitatea virtuală etc.
Cei mici au avut ocazia să-și facă poze în mașina de Formula Student a echipei UPT Racing Team, au făcut ture cu kartul electric, au aflat cum funcționează un motor sau o locomotivă.
Nici latura culturală nu a fost neglijată, noul centru MV sci-art organizând o serie de ateliere artistice sub genericul „New kids on the art block”: yOlga, cu actrița Olga Török; workshop de ilustrație, cu artista Iulia Toth; povești sci-fi, cu scriitorul Cristi Vicol; atelier de decupaj și pictură, cu artista Ioana Cociș; creative thinking, cu specialista în educație Alis Stratan; incursiuni în META Spațiu, cu Mirela Stoeac-Vlăduți.